Puțină lume a știut că directorul demisionar Florin Melinte îl admira în ascuns pe Kim Jong-il.
Practic, Jong-il a fost pentru Melinte un fel de Dumnezeu în viață (nu că Dumnezeu ar fi mort), modelul perfect, perfecțiunea care trebuia atinsă. La urma urmei, Jong-il ăsta s-a născut dictator, a trăit toată viața ca un dictator și a mai avut și bafta să moară ca un dictator. Și ca bonus, acum, timp de zece zile, 23 de milioane de coreeni îl plîng ca pe-un dictator. Bănuiesc că atunci cînd se gîndește la Kim Jong-il, Melinte se simte ca un fake, ca un aspirant care toată viața lui n-a reușit să depășească stadiul de turnător-revoluționar.
Dacă ar mai fi fost director, pun pariu că Meinte ar fi pus tabloul lui Jong ăsta în foaier și ar fi declarat doliu muzical. Iar angajații ar fi jucat rolul de coreeni disperați și ar fi jelit pe rînd, ore în șir, pe marele dictator. Cred că așa ar fi reușit și marele manager să vîndă niște bilete, pe bune. Așa, Melinte s-a mulțumit să plece în Coreea pentru a-și plînge în liniște soarta și pe mult iubitul dictator.
