Unda Verde, programul finanțat din bani europeni, pe care Primăria Galați trebuia să îl pună în funcțiune ba la sfîrșitul lui martie, ba la începutul lunii mai 2016, va avea ca ultim termen ziua de 30 iunie. Dacă Unda Verde nu va deveni operațională pînă la sfîrșitul lunii iunie 2016, Galațiul va suporta din bugetul local o sumă imensă de bani (aproximativ 6 milioane de euro, după unele calcule) pentru că nu a realizat lucrarea la timp, așa cum s-a angajat în fața UE, atunci cînd a accesat acest program de fluidizare și supraveghere video a traficului rutier din Galați. Altfel spus, orice lună de întîrziere cu privire la punerea în funcțiune a programului Unda Verde i-a costat pe gălățeni. Dacă Unda Verde era terminată la timp, atunci toți banii (aproximativ 7,5 milioane de euro) erau acoperiți din fonduri UE. Așa, o să ne mai scobim cu toții, ba cu niște rectificări de la bugetul local, ba cu alte artificii care să acopere lucrarea. Programul Unda Verde naște însă și situații un pic ciudate, ca să nu le zicem absurde. De exemplu, unele treceri de pietoni vor fi desființate și, în locul lor, vor apărea altele noi. O astfel de situație se va produce în intersecția din Micro 38 (la „Beverly Hills”, cum i se mai zice), cum vii dinspre Micro 40 și traversezi linia de tramvai către Talcioc. Acolo vor apărea treceri de pietoni în curbă.
„Insule” în mijlocul străzii pentru pietoni, în locul vechilor squar-uri
Este adevărat că șoferii care vor veni dinspre Micro 40 au oareșce vizibilitate și că zona va fi semaforizată, dar, totuși, să pui o trecere de pietoni taman în curbă? Poate că specialiștii de la Poliția Rutieră Galați, ăia care stau la pîndă în MCV-urile parcate pe contrasens, ar putea să ne lumineze, căci fără avizul lor nu cred că s-ar fi făcut treceri de pietoni în curbă. Problema este, însă, că sînt două astfel de treceri de pietoni în zona amintită mai sus. După ce Unda Verde va fi pusă în funcțiune, șoferii trebuie să știe că dacă vin dinspre Micro 39 și fac dreapta către Micro 13 B, spre Talcioc, fix în dreptul magazinului de piese auto, deci tot în curbă, vor avea trecere de pietoni. Cu adevărat ciudat ni se pare că vechile squar-uri, pe care de multe ori stătea Poliția Rutieră la pîndă, au fost transformate în refugii pentru pietoni. Spațiile cu pricina au fost deja delimitate cu borduri, dar din punctul nostru de vedere ele îi expun enorm pe pietoni și, evident, pe șoferii mai puțin experimentați. Practic, pietonii vor fi izolați pe niște „insule”, în mijlocul străzii și în bătaia soarelui, putînd fi loviți oricînd de mașini conduse ori de șoferi băuți, ori care nu știu cum să controleze mașina în curbă.

Cum vii dinspre Micro 40, imediat după copacul ăla stufos din dreapta, o să ai o trecere de pietoni. În curbă

Imediat după mașina aia albă, cum te duci către Talcioc, o să dai peste altă trecere de pietoni. Tot în curbă