Traian Băsescu a boicotat referendumul, și bine a făcut, cred eu, căci ăsta nu este referendumul lui Băsescu, ci al celor care l-au convocat, respectiv al celor de la USL. Atunci să îl cîștige, frate, cei de la USL, conform Constituției, cu 50% + 1 dintre alegătorii cu drept de vot din România. Băsescu trebuia să fie idiot de-a dreptul să pună umărul la realizarea cvorumului la refrendum. Orice om din România asta ar fi procedat la fel, pentru a nu fi dat afară de la locul lui de muncă. Este vorba despre instinctul de supraviețuire. După ce ani de zile ai fost la putere, nu poți să ieși tu în fața mulțimii dezlănțuite care, conform unor sondaje de opinie (cunoscute, bag de seamă, și de Băsescu), abia așteaptă să îți dea vot de blam, să te decapiteze. Evident, alegi soluția care îți salvează ție pielea, chit că alegerea ta nu e tocmai morală, că adversarii tăi te vor acuza că ești laș, că ai fugit de confruntare, după ce în urmă cu o săptămînă chemai lumea la referendum, argumentînd că nu vrei să ajungi campion (președinte) la masa verde, pentru că numai Mitică de la Ligă se ocupă cu astfel de mașinării.
Să nu uităm, însă, că și Victor Ponta a spus că va renunța la funcția de prim ministru în cazul în care va apărea înregistrarea audio cu declarația dată de el cotidianului francez El Pais, în care el preciza că va demisiona dacă se va dovedi că a plagiat la doctorat. Ponta susținea atunci că totul este o invenție a jurnaliștilor francezi de la El Pais, că el nu a declarat nicodată așa ceva. Uite că între timp s-a dovedit că Ponta a plagiat cu nesimțire doctoratul (așa a votat în unanimitate Universitatea București), bașca ziariștii de la El Pais au făcut publică banda audio cu declarația lui Ponta, în care acesta afirma că renunță la postul de prim ministru. A demisionat cumva Ponta și nu am aflat noi?
Au ajuns Nica și Dobre să vorbească despre lașitate, curaj și onoare în politică?!
Printre cei care îl acuză pe Băsescu că a fost laș, din moment ce și-a îndemnat suporterii să nu vină să voteze/participe la referendum (astfel ca acesta să nu fie validat), se află și deputații Dan Nica, de la PSD, și Victor Paul Dobre, de la PNL. Cei doi au votat cu ambele mîini în parlament pentru suspendarea președintelui Băsescu. Nica și Dobre sînt stîlpii USL Galați, acești demiurgi ai noii construcții politice care va salva România de pe drumul ei bun. Cine sînt Nica și Dobre, care acum îl acuză pe Băsescu că este laș? Păi, haideți să derulăm un pic banda.
În decembrie 2004, după ce Adrian Năstase a pierdut inexplicabil alegerile prezidențiale, taman în fața lui Traian Băsescu, pesedistul Dan Nica a fugit în munți. Nica fusese șef de campanie electorală a lui Năstase, deci avea misiunea de a-l face pe acesta președinte. Nu a reușit, a dat-o în bară. În loc să vină ca un viteaz (așa cum îi cere acum lui Băsescu să facă) în fața opiniei publice și să își depună demisia de onoare, Nica a dispărut pentru vreo 5-6 luni din peisaj. Pe bune, nu puțini au fost cei care au crezut atunci că Dan Nica a murit sau că a emigrat la fiică-sa, în America. Apoi, brusc și deodată, Dan Nica a reapărut cu tupeu pe scena politică, de parcă nu ar fi comis nici o boroboață, și a început, încet-încet, să își recapete privilegiile. Uau, extrem de curajos acest Dan Nica!
Mai departe, colegul său de conducere a USL Galați, penelistul Victor Paul Dobre. Atît de curajos a fost Dobre încît, la alegerile parlamentare din 2008, s-a refugiat într-un colegiu rural, undeva la țară, într-un fief liberal, unde știa sigur că va cîștiga mandatul de deputat. Și asta pentru că în acel colegiu rural, oamenii au votat candidatul PNL, nu pe Victor Paul Dobre. Și cîinele lu’ cumnatu-miu dacă ar fi candidat în locul lui Dobre (din partea PNL, desigur) ar fi fost ales deputat sută în mie. Tare curajos este și Victor Paul Dobre, oameni buni. Păcat că nu l-a ales mai nimeni. Dar e bine că e legitim, că spune că e deputat de Galați, cînd de fapt pe el l-au ales doar trei babe cu batic, din comuna Țepu.