Conducta de pe strada Doja, despre care scriam aici la momentul (5 ianuarie a.c.) cînd angajații Electrocentrale bîjbîiau după crăpătură, a cedat din nou acum cîteva ore.
Bine, faptul că avem încă o avarie CET deja nu mai e o știre, ci o simplă obișnuință. Asta pentru că de la începutul anului au fost opt sau nouă avarii declarate, plus alte cîteva ținute mai în abur. Cum spuneam, pe 5 ianuarie cînd cei de la Electrocentrale găureau asfaltul de pe Doja în căutarea avariei, cei din zonă aveau căldură.
Au urmat cîteva zile de orbecăială, pentru ca azi jumătate din cartierul Siderurgiștilor Vest să rămînă-n frig.
Am putea spera că Electrocentrale în frunte cu directorul general și administratorul special Sinan Mustafa fac tot ce pot în aceste situații. Ei bine, n-avem de unde să știm asta pentru că băieții nici măcar n-au catadicsit să anunțe avaria cu pricina și să-și ceară scuze (inutile, dar măcar scuze) gălățenilor lăsați în frig.
Eu unul aștept cu înfrigurare două zile consecutive în care Electrocentrale să nu mai spargă asfaltul pentru o avarie. Mai aștept să nu mai iasă aburi de sub strada Bălcescu și-mi doresc ca Sinan Mustafa să se-mbete și să scrie pe pagina sa de facebook cîți bani cîștigă de la stat.
Da, știu, și eu cred la fel, exsistă șanse mai mari ca muncitorii de la CET să găsească petrol.