Protest inedit în fața Prefecturii Galați.
Grupul de gălățeni care de 83 de zile protestează în piațeta din fața Prefecturii Galați a manifestat duminică seară pentru susținerea lui Cosmin Bîrsan, singurul protestatar din orașul Odobești (Vrancea).
Cei 15 gălățeni au vrut astfel să își arate solidaritatea față de Cosmin Bîrsan, cel care duce de mai bine de un an de zile un război cu autoritățile locale din Odobești, în special cu primarul PSD din această localitate – Daniel Gheorghe Nicolaș, aflat la al treilea mandat.
Cosmin Bîrsan a devenit cunoscut în România, după ce, în februarie 2017, la debutul protestelor față de Ordonanța nr. 13 a Guvernului Grindeanu, a fost singurul cetățean din tot orașul Odobești care a ieșit în stradă pentru a protesta. Povestea lui Cosmin a ajuns apoi în mai toate ziarele centrale.
Așa s-a aflat că, în noiembrie 2016 (deci cu 3 luni înainte de proteste) el a fost dat în judecată pentru niște postări pe Facebook, primarul Odobeștiului solicitîndu-i daune morale de 150.000 de lei.
O sumă enormă, evident, pentru un simplu cetățean din Odobești, care de 13 ani lucrează la o benzinărie din localitate, după cum a scris presa centrală.
Într-un interviu acordat EvZ, Cosmin Bîrsan a admis, cităm, că l-a maimuțărit pe primar, dar că și el a fost jignit și, în plus, nu a făcut altceva decît să spună adevărul despre mafia PSD din Odobești. Că poate limbajul folosit în postările sale pe Facebook nu a fost tocmai cel mai inspirat, dar că adevărul trebuia rostit.
Gălățenii care s-au adunat astăzi vizavi de Prefectura Galați au afișat un poster pe care scria „Je suis Cosmin!”, pe care nu e cazul să îl mai traducem.
Gălățenii cu care am vorbit astăzi la acțiunea de solidaritate de la prefectură ne-au spus că sînt alături de protestatarul Cosmin Bîrsan din Odobești, cel care de 83 de zile iese de unul singur în stradă împotriva mafiei din localitate și că îi urează mult succes la procesul civil pe care acesta îl are cu primarul PSD Nicolaș.