Am văzut la
știri că azi, cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la nașterea lui
Eminescu, lîngă statuia lui s-au adunat o grămadă de personulități.
Totuși, nu cred că mă hazardez dacă aș spune că în parcul Eminescu,
chiar și la momentul celebrării, se găseau destule curve. Unele dintre
ele și-au făcut de mult culcuș chiar în colțul parcului, unde șade
liniștit un bordel. Nu-i bai, și Eminescu se mai ducea din cînd în cînd
la curve. Alte curve, ceva mai oficiale de data asta, s-au strîns pe
lîngă statuie și au ars-o maiorescian, dînd cu expresii golite de fond în conținutul problemei.
Păi nu e oarecum ironic că maestrul de
ceremonii, Ilie Zanfir (care prin nu știu ce întîmplare politică a ajuns
director la Biblioteca VA Urechia), adică un fost șef de CAP și un fost
patron de bar de streaptease, să fie meritosul care să ne țină nouă
discursuri despre Eminescu?
Cîte curve au stat, azi, lîngă statuia lui Eminescu?
-->