Nu mai există pe fața pământului românesc un tip mai șmecher ca un gălățean. Pentru el, statul a organizat patru secții de votare. Nici măcar președintele, premierul și patriarhul nu au parte de asemenea onoare.
Să vă explicăm cum a reușit să intre gălățeanul în cartea recordurilor electorale. El deține două proprietăți în orașul Galați unde a luat în spațiu peste 8.000 de basarabeni. Știți șmecheria, frații de peste Prut au nevoie de domiciliu în România ca să poată obține dubla cetățenie și să călătorească de capul lor prin UE. Mulți dintre ei l-au găsit pe bunul samaritean din Galați care i-a luat în spațiu.
Cu buletinul de Galați în buzunar, basarabenii au plecat în țările calgade din vestul Europei. Totuși, ei există în statisticile autorităților române care îi iau în calcul atunci când se formează secțiile de votare. Legea spune că o secție de votare se formează pentru cel mult 2.000 de persoane, așa că rezultă că pentru cetățenii virtuali de la cele două adrese au fost înființate cel puțin patru secții de votare.
De ani de zile, o singură persoană „cazată” la una dintre cele două adrese a votat în România. Așa se face că membrii celor patru secții stau și numără orele până când se încheie procesul electoral. Mai greu este la final când trebuie numărate voturile din urnă….