Ca și parlamentar gălățean, Bogdan Ciucă nu numai că nu a contribuit cu nimic la binele celor care l-au trimis în Parlament, nu doar că a acumulat o impresionantă avere (7 terenuri intravilane, unul forestier, patru case de locuit și una de vacanță), dar nu s-a dat în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile.
Ciucă e băiat inteligent, prezentabil, care nu pierde nicio ocazie de a juca cartea bunătății, de a părea că sare în ajutorul celor mai nevoiași.
Pe mine personal cel mai mult m-a dezamăgit Bogdan Ciucă atunci cînd în repetate rînduri a promis ca va ridica, din banii lui, un sanatoriu în care bolnavii de cancer să fie tratați și găzduiți gratuit. Recunosc, avînd în vedere că mama deputatului a murit de cancer, chiar l-am crezut la acel moment. Cine își imagina că poți să fii atît de parșiv încît să pomenești de proiectul ăsta în zeci de conferințe de presă (sperînd că astfel îți îmbunătățești imaginea publică), iar pînă la urmă să nu faci nimic?
Tot la capitolul demagogie deșănțată putem trece și Legea Ciucă, după care gălățenii au tras liniștiți apa, care promitea ștergerea penalităților la întreținere (plus alte legi în care ajuta pensionarii, scădea TVA-ul la alimente, etc.). De zeci de ori deputatul Ciucă le-a promis celor cu probleme la întreținere că datoriile le vor fi șterse. Nu știu dacă au fost simple minciuni sau tupeu debordant, dar aș fi curios să știu ce le spune acum gargaragiul Ciucă naivilor care au pus botul la vrăjelile lui și care acum mai au puțin și își vor pierde apartamentele din cauză că vor fi executați pentru datoriile șterse de legea Ciucă.
Mai mult, deși adventist, Ciucă nu este chiar cheie de biserică. Asta pentru că dimpreună cu Eugen Durbacă, Ciucă este cercetat penal (pentru asociere în vederea săvîrșirii de infracțiuni, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații) de procurorii DNA în dosarul Aviasan.
În fine, strict despre activitatea parlamentară a deputatului Bogdan Ciucă putem spune că este aproape impresionantă, doar că are o mică hibă. Peste 99,99% din ceea ce deputatul Ciucă le-a promis gălățenilor a rămas la stadiul de gargară electorală. Așa, ca o concluzie, am putea spune că Ciucă e un băiat bun, care promite mult. Mult prea mult.