Ministrul Sănătății a anunțat astăzi că la intrarea în școală se va face triajul epidemiologic al elevilor. Asta înseamnă că se reia școala în mod tradițional, cu toată lumea în clasă. Totuși, ministrul nu s-a grăbit să recunoască acest lucru. Asta înseamnă că nu începe? Decizia va fi luată pe 2 februarie.
Cei de la minister spun că școala ar putea începe. Greu de crezut, în condițiile în care toată Europa trage jaluzelele de frica tulpinii criminale. Dacă va începe, școala va fi organizată în stil cazon: regulile de anul trecut, plus teste pe bandă rulantă și triaj epidemiologic făcut pe bune. Problema este că în numeroase cazuri nu are cine să facă triajul.
„Acolo unde există medic, va fi medic şcolar, unde e asistentă, va fi asistentă şcolară care va face triajul respectiv. Se adaptează triajul în funcţie de personalul pe care îl au la dispoziţie… Atunci (dacă nu există cadre medicale) avem filtrul profesorilor, filtrul părinţilor, de asemenea avem filtrul asistenţilor comunitari care au pregătire medicală şi care se pot implica inclusiv în activitatea de testare.” (Andreea Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănătății)
Concluzia aparține ministrului Sănătății: cel mai bine este ca toți copiii care au simptome să stea acasă.
„Dacă aveţi copilul cu orice fel de simtom, ţineţi-l acasă, nu îl trimiteţi la şcoală. Poate să îi facă rău lui şi poate să facă rău multor altora, nu doar copiilor, ci şi celor de acasă. E important. Dacă are orice fel de simptom, lăsaţi-l să stea acasă.” (Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății)
Revenirea la cursuri în format fizic ar urma să se facă începând de pe 8 februarie.