Nu mi-am făcut nici un moment iluzii că Sărbătorile Galațiului vor fi altfel odată cu venirea lui Marius Stan la primărie. Dar am zis să îl las pe om să se desfășoare, să văd ce îi poate capul. Vorba aia, dacă făcea ceva ce n-a văzut Parisul? Marius Stan a reușit să se ridice la nivelul orașelor civilizate doar în ceea ce privește costurile. Și zic asta pentru că e o chestie să spargi 500.000 de euro, adică dublu față de cît s-a cheltuit vreodată de Sărbătorile Galațiului, și să obții același jeg, aceeași maneleală ca și în 2003, 2007 sau 2010, de pildă.
Tocmai m-am întors din documentare, ca să zic așa, de la Sărbătorile Galațiului (ziua 1). Singurul lucru care s-a modificat, comparativ cu anii trecuți, este că maneleala s-a mutat pe Aleea de la P-uri. În rest, aceleași mărfuri de toată jena, zeci de țigani cu săbii fosforescente așezate lîngă standurile cu colaci secuiești sau cu floricele. E un bazar în centrul Galațiului, de-ți vine să vomiți și ce-ai mîncat anul trecut, de Crăciun.
Boschetarii de la Bosquito
Lumea în continuare se înghesuie să vină la astfel de manifestări (vezi poza de mai sus), deși totul pare tras la xerox după mîrlănia din anii trecuți. Cred că singura distracție a gălățenilor este să iasă din case și să meargă pe jos pînă în centru. Cască gura la toate mizeriile, căci de cumpărat nu cumpără nici 1% vreo chestie, ci stau cu cutia de bere ascunsă în mîneca gecii de fîș și sparg semințe de floare, că alea de bostan îs scumpe.
Două vorbe și despre concertele ținute pe scena amplasată complet aiurea lîngă fosta Zahana din Port. Țăndărică o fi bun, nu zic nu, dar e păcat că a acceptat o sonorizare de Căminul Cultural. Mai bine cînta la conserve din pește, că se auzea infinit mai adevărat. Iar despre Bosquito, care urma să urce pe scenă (eu am plecat între timp), ce dracu să mai zic? Ăștia îmi erau antipatici și pe vremea cînd cică formau o trupă, darămite acum cînd s-au lăsat de cîntat de mai bine de 5 ani. Dacă tot e să fie bătaie de joc pe bani publici, mai degrabă Marius Stan i-ar aduce la anul pe cei de la 3 Sud-Est să cînte. Dar să cînte doar din repertoriul lui Nirvana dacă vor să primească vreun leu onorariu.