O să spuneți că exagerăm, că de unde atîta groază. Poate aveți dreptate, dar nici ninsoare nu am mai văzut de mult timp la jumătatea primăverii.
Și chiar ne apucă groază cînd de gîndim la speculanții care vor avea un pretext pentru a scumpi fructele și legumele. De asemenea, ne ia cu frisoane cînd de gîndim la amenzile care se dau șoferilor prinși la drum fără cauciucuri de iarnă.
Să le luăm pe rînd. Nici nu se așezase primul fulg pe pămînt că am fost asaltați cu știri despre sfîrșitul lumii agricole. Cică vor fi distruse culturile, copacii fructiferi, viile. Iar asta însemnă prețuri mai mari la păpiță, în special la legume și fructe. Parcă am mai văzut filmul ăsta.
Apoi, șoferii trebuie să știe că au nevoie de cauciucuri de iarnă dacă merg pe drumuri acoperite de zăpadă. Echiparea autovehiculelor cu anvelope speciale este obligatorie pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de data din calendar. Șoferii pe care îi doare în cauciuc de lege riscă de la 9 la 20 de puncte amendă. Bonus, conducătorii auto rămîn și fără certificatul de înmatriculare, pînă fac dovada montării anvelopelor de iarnă.
Nu este glumă: autoritățile nu au fost prinse nepregătite
Așadar, este de groază. În mijlocul primăverii vorbim despre deszăpezire, material antiderapant și cauciucuri de iarnă. În plus, plutește o confuzie peste toată povestea. Naiba mai înțelege ce se întîmplă în țara asta. Ninge în aprilie iar autoritățile nu sunt prinse pe picior greșit. Joi, 20 aprilie, pe șosele din județ s-au foit utilaje de deszăpezire ale Companiei Naționale de Drumuri și (ne cerem scuze) Autostrăzi. Mașinile cu lamă au curățat șoselele din nordul județului unde zăpada a atins chiar și 15-20 de cm. Au rămas blocate din cauza unui tir vreo 30 de mașini la Cuca și alte opt prin alte părți dar se mai întîmplă. De asemenea, pe parcursul zilei, peste 20 de localități au avut probleme cu alimentarea cu energie electrică.
La Consiliul Județean s-a constituit un comitet de monitorizare pentru drumurile județene. Șefii județului se laudă că au pe stoc peste 350 de tone de material antiderapant care va fi împrăștiat pe șosele în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice. Prioritate vor avea drumurile în pantă, spun reprezentanții autorităților.
Traficul este îngreunat în mai multe zone dar nu sunt drumuri judeţene închise. Intervenim cu trei buldoexcavatoare pe drumurile judeţene din zona Buciumeni – Poiana – Nicoreşti – Rădeşti – Cerţeşti – Bereşti – Cavadineşti. Am demarat procedurile pentru a pregăti de urgenţă şi alte utilaje de deszăpezire, care să intervină în cel mai scurt timp în zonele afectate de căderile de zăpadă. Avem pregătite pentru a interveni trei autobasculante cu material antiderapant.
În oraș, nu s-a făcut derdeluș dar nici mult nu mai este. Primăria spune că este pregătită mai ales că Galațiul se află sub cod portocaliu de precipitații pînă vineri dimineață.
Serviciul Public Ecosal are pregătite pentru intervenție cele 12 tractoare care sunt echipate cu perie și lamă, două sărărițe care vor acționa imediat dacă situația o impune. Alte 5 sărărițe vor fi echipate și încărcate și vor fi în așteptare până când se va da ordinul de intervenție. În depozitele Serviciului Public Ecosal au mai rămas peste 1.500 de tone de sare.
La final, vă anunțăm că perioada de vreme rea se prelungește. De precipitații mixte, vînt puternic și frig vor avea parte gălățenii cel puțin pînă sîmbătă, 22 aprilie. Să ne fie de bine.

Sursa: Grupul Șoferilor din Galați