Să trăiești „ca la țară” presupune deja standarde pe care nu le mai întâlnești, de multe ori, nici la oraș. Unul dintre standarde e să ai asfalt în fața curții, lucru ce nu se întâmplă de exemplu pe str Râpei sau str. Marinarilor din cartierul Mazepa, în centrul Galațiului.
Ultimii care se pregătesc să vadă negru în fața curților (de la asfalt, normal) sunt locuitorii din nordul județului, din comuna Bălășesti, judetul Galati.
În total, este vorba de modernizarea a 30 de drumuri locale ce totalizează aproape 10 km (și un podeț peste Valea Rediului, contează și ăsta). Licitația publică a fost deja lansată, prețul estimat fiind de aproape 22 de milioane de lei.
Acum, faptul că a început licitația e vestea bună, până la finalizarea execuției putându-se întâmpa multe (să sperăm că nu). Oricum, proiectul a fost realizat în buna tradiție a vitezei moldovenești, încetișor și mai mult pe loc, dacă ne gândim că acordul de mediu e din 2019.
„Situaţia precară a drumurilor locale de pe raza comunei Bălășești au creat o serie de efecte negative. Drumurile se prezintă la nivel de balast amestecat cu pământ. Acostamentele nu sunt definite și lipsesc dispozitivele de colectare și evacuare a apelor pluviale (șanțuri, rigole, podețe).
Traficul auto se desfășoară greoi mai cu seamă în anotimpul rece și în perioadele cu precipitații abundente.
Sub acțiunea traficului și a factorilor climatici, suprafața drumurilor locale s-a degradat, prezentând defecțiuni grave (văluriri, gropi, făgașe, praf vara și noroi în perioadele ploioase), ceea ce face ca în timpul primăverii și toamna circulația vehiculelor și a pietonilor să fie îngreunată”, se arată în raportul tehnic.
Și îngreunată a rămas și în prezent.