Discuții prelungite pe seama unui buget despre care primarul Ionuț Pucheanu a declarat că “este de 3 ori mai mic decât putem identifica la prima strigare”. Deci, la bugetul mare precum puța de furnică, liberalii au venit cu o seamă de amendamente. Vreo 9 la număr. Le-aș enumera, dar credeți-mă pe cuvânt că ne-am pierde timpul.
Oricum, chiar și așa, opoziția s-a ales cu… multe explicații. Din partea primarului Ionuț Pucheanu. Care, după ce i-a ascultat răbdător, cu o atitudine de dealer profesionist, le-a oferit pentru fiecare amendament multe promisiuni.
Senzația a fost totuși că nici opoziția nu știa ce vrea. De altfel, la o conferință de presă de acum câteva zile, Șerban Alexandru, teoretic președintele Organizației Municipale a PNL, întrebat dacă liberalii vor vota bugetul (în cazul în care li se vor accepta amendamentele) a zis că nu știe.
Cum spuneam, multe dintre amendamentele liberalilor, enunțate de consilierul Onuț Atanasiu, erau legate de școli și dotările aferente. N-a lipsit pista de atletism a lui Paul Găvănescu. S-au cerut bani pentru Maternitatea Buna Vestire, în condițiile în care acolo sunt prevăzute investiții din fonduri europene. Și pentru al doilea parc industrial. Că primul și așa a înghițit vreo 10 milioane de euro fără să producă nimic.
Răspunsurile au fost că se poate pe ici pe colo câte ceva, dar e cert că niciunul din amendamentele opoziției nu a prins filă bugetară. Deci nu se știe sigur dacă se va realiza ceva.
După lungi discuții bugetul a trecut, ajutat de cele 17 voturi ale actualei majorități (PSD + ALDE + UNPR).