Nu a fost din prima, din a doua, din a treia. Poate iese la a patra mână. Primăria Galați anunță că lucrarea de la intersecția străzilor Domnească și Eroilor rămâne în șantier încă o săptămână. De vină sunt vremea, vremurile și neprevăzutul.
Biroul de presă al Primăriei Galați a lansat comunicatul fluviu. Documentul scoate capul în public la fiecare sfârșit de săptămână și comunică, în linii mari aceleași lucruri. Că lucrarea nu se încheie la termen, că se circulă cam brownian prin zonă și că vremea nu ține cu șoferii Galațiului. La final se schimbă doar cifrele (noua dată de finalizare a lucrării) și se lansează pentru a fi citit cu atenție de gălățeni.
„Primăria municipiului Galați anunță că se va prelungi termenul de finalizare a lucrărilor de pe strada Eroilor, în zona intersecției cu strada Domnească, până la data de 28 aprilie. Prelungirea termenului este cauzată atât de apariția unor lucrări suplimentare, care au necesitat comandarea unor piese, dar și de condițiile meteo nefavorabile.” (Primăria Galați)
Așa să ne ajute Dumnezeu, protectorul șoferilor și zeița vremii. Până atunci, facem și noi ca Primăria. Vă anunțăm ce v-am mai anunțat de vreo trei ori, adică faptul că traficul pe str. Domnească, la intersecția cu strada Eroilor, se desfășoară îngreunat, lucrările afectând banda dedicată troleibuzelor și parțial banda a 2-a de deplasare a străzii Domnească.
Totodată, autobuzele care asigură Traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR), pe sensul de deplasare Gara CFR – Piața Centrală, sunt deviate pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Eroilor – str. Traian.
Vremea, bat-o vina! Strada Eroilor rămâne închisă încă o săptămână