Street FOOD Festival a revenit weekend-ul acesta la Galați, iar începând de azi, joi, și până duminică sunteți invitați cu toții la voie bună în aer liber, mâncare delicioasă și activități pentru toate vârstele. Evenimentul se desfășoară pe o perioada de 4 zile, iar ultima zi de festival va fi duminică, 1 septembrie. Întreg festivalul este construit în jurul conceptului de experiență, o experiență unică de la modul în care este preparată și servită mâncarea până la decorurile tematice din perimetrul festivalului și scena 360.
Diversitatea este unul dintre aspectele de bază de la Street FOOD Festival pentru că participanții pot să încerce de la preparate asiatice, până la specialități de street food și, de ce nu, chiar și seafood. Deserturile și răcoritoarele proaspete așteaptă și ele să fie în meniul timișorenilor. Până și decorurile te fac călător, doar că fără pașaport.
Dacă tot vorbeam de diversitatea preparatelor și a mâncării pe care poți să o încerci în festival, îți facem și câteva recomandări care ne-au făcut cu ochiul aproape la fiecare ediție de Street FOOD Festival. Cimbru, unul din vendorii care nu are cum sa nu îți atragă atenția te va surprinde cu preparate gustoase și carnea gătită la smoker. În plus, preparatul pe care trebuie neapărat să-l încerci este tagliata de vită, preparat premiat și la European Street Food Awards de la Berlin în 2018. Taverna Racilor te așteaptă cu raci, scoici, creveți și alte preparate savuroase gătite chiar în fața ta. Alți vendori de așteaptă cu alte preparate interesante și gustoase, dar și cu deserturi care îți vor face cu ochiul cu siguranță.
O altă premieră de care se vor putea bucura gălățenii este Scena 360 de anul acesta. Artiștii iubiți de public vor putea fi ascultați chiar în mijlocul mulțimii, din orice unghi. Golan, Grimus, The Mono Jacks, Lucia, dar și Byron vor în serile de festival, iar atmosfera va fi una de neuitat. În plus, și iubitorii de muzică electronică pot să se bucure pentru că dj-ii de la VRTW sunt prezenți în fiecare zi în festival.
One Man’s Band, italianul care a uimește lumea întreaga cu spectacolul său va fi prezent și în Grădina Publică din Galați weekend-ul acesta. Spectacolul său este o demonstrație de artă stradală care implică muzică, actorie, dans și mizează foarte mult pe interacțiunea cu publicul și implicarea activă a publicului în actul său artistic.
Street FOOD Festival are loc la Galați în perioada 29 august -1 septembrie în Grădina Publică Galați, iar Intrarea la eveniment este liberă. Street FOOD Festival este un eveniment realizat de: Agenția Why Not & Flavour, prezentat de: Kaufland România – O Experiență Staropramen și susținut de Primăria Municipiului Galați.
(P)