Încă un baros în sediul PSD de pe strada Eroilor. Primăria Galați a lansat licitația pentru a găsi un proiect atrăgător pentru parcarea subterană și piațeta de pe Eroilor nr.1. Realizarea acestui proiect implică demolarea bătrânului sediu al PSD.
Așadar, am aflat că Primăria a lansat procedura privind achiziția publică a proiectului „Concurs de soluții pentru obiectivul Parcare subterană Strada Eroilor Nr.1 – Amenajare Piațeta Eroilor”. Ofertele sunt așteptate până pe 6 martie, iar suma pusă la bătaie se apropie de 1,2 milioane de lei.
Trecem peste birocrație și ne uităm peste desenele Primăriei privind zona în discuție. Edilii ar vrea că parcarea să se întindă de la Teatrul Dramatic până vizavi de sediul Primăriei. O intrare ar trebuie să fie pe strada Domnească, în dreptul teatrului, iar cealaltă pe strada Eroilor. Clădirea în care se află sediul PSD o să fie demolată, iar la suprafață va fi amenajat un parc care va include și Monumentul Eroilor.
Ar mai trebui spus că despăgubiri pentru demolare nu o să primească nimeni deoarece imobilul aparține Primăriei.
Totuși, nu vă faceți griji pentru domnii de la PSD Galați. Vor rămâne în stradă și vor ajunge sinistrați doar prin alegeri sau dacă-i supără pe boșii de la București!