Mulţi ani în topul şomajului la nivel naţional, judeţul Galaţi, alături de vecina Brăila, mai împuşcă un meritoriu loc doi într-un astfel de top. Astfel, judeţul nostru este al doilea pe ţară în ceea ce priveşte ponderea angajaţilor din oraşul reşedinţă de judeţ. Sună complicat, nu? Practic, topul ăsta ne spune că la nivelul judeţului Galaţi sunt aproape 110.000 de oameni cu loc de muncă, dintre care vreo 90.000 sunt în oraş. Restul de 20.000 sunt împrăştiaţi în mediul rural. Şi suntem depăşiţi la acest capitol doar de judeţul Brăila, acolo unde din 68.000 de angajaţi, 58.000 lucrează la oraş.
Poate că nu e cine ştie ce, veţi spune, dar avem, totuşi, un judeţ cu aproape 600.000 de locuitori. Dintre care vreo 200.000 tot or fi apţi de muncă, nefiind pensionari sau copii. Cu toate astea, evidenţele AJOFM indică un număr al şomerilor în jurul cifrei de 15.000. Şi asta de mai bine de un an, pentru că rata şomajului în judeţul nostru a scăzut şi nu mai suntem în top trei pe ţară. Nici măcar în top cinci.
Investitorii ne ocolesc cu graţie
Lipsa infrastructurii pare a fi principala piedică pentru investitorii care ar fi vrut să mai deschidă câte o afacere prin zona noastră. De curând, se vorbea despre gigantul Volkswagen la Galaţi, însă acesta a ales Turcia. La fel s-a vorbit şi de Yazaki, care i-a ales pe vecinii noştri brăileni şi unde lucrează mulţi gălăţeni, dar şi de alţi investitori. Başca, la fiecare vizită a vreunui ambasador asiatic, se vorbeşte de câte o fabrică deschisă la Galaţi. Fabrică ce rămâne, evident, doar în sala de întâlniri a primăriei.
Şi primarii din judeţ se plâng şi spun că totul pleacă de la nivel central.
Din păcate, legile sunt făcute extrem de aiurea în România. Micii întreprinzători nu sunt deloc ajutaţi, iar dacă privaţii nu aduc bani la bugetul local, cine să aducă? Oamenii de la “416”, de la venitul minim garantat? Spre exemplu, un magazin alimentar din sat a fost amendat de ITM cu 300 de milioane de lei vechi, pentru că nu aveau angajaţii actele în regulă. Bine, nu zic că nu meritau amendaţi, că legea e lege şi trebuie respectată, dar nici dacă aduni toată marfa de pe raft, cu tot cu coşmelie şi cu teren, nu ajungi la 300 de milioane. E o sumă mult prea mare. Ori, omul ăla va fi nevoit acum să îşi închidă afacerea, care oricum nu produce prea mult, în afară de ocazionalele beri consumate de unul şi de altul
La polul opus, sunt şi primari care se plâng că locuitorii nu ajută micii întreprinzători şi astfel, afacerile locale mor încet.
Avem 2 fabrici care produc pâine în Tg.Bujor, este concurență între ele și noi ( consumatorii) câștigăm prin produse de calitate oferite de cele două fabrici! Lucrează în jur de 20 persoane, produc pâine de bună calitate zilnic, plătesc taxe, impozite și trăiesc în comunitatea noastră! DAR , unii dintre noi preferă să ceară la magazin pâine produsă la Galați, Brăila sau în altă parte, transportată și manipulată în condiții discutabile. În jur de 500 pâini sunt vândute zilnic în magazinele din Tg.Bujor, Moscu și Umbrărești, a căror proveniență NU este din fabricile de la noi! De ce oare nu putem avea un patriotism local? De ce nu cumpărăm doar pâine fabricată în Tg.Bujor? De ce nu încurajăm produsele locale?
Prin comparaţie cu Galaţiul şi Brăila, judeţele Timiş, Olt, Neamţ şi Argeş au aproape jumătate din numărul de angajaţi dispersaţi în comunele limitrofe municipiului de reşedinţă. Şi, chiar dacă datele sunt din 2017, se poate vedea că, odată trecut de bariera Carpaţilor, numărul locurilor de muncă începe să crească, iar şomajul este aproape inexistent. La noi, încă se mai ceartă dreapta cu stânga, pentru a şti cine reuşeşte să facă plaja Dunărea şi să aducă investitorii la malul fluviului.
