Zilele trecute vă povesteam despre locul de parcare din Micro 21 în care nu încape nici o mașină deoarece este prea mic. Ei bine, locul a dispărut în mod miraculos, peste noapte. Bordura cea nouă a fost scoasă și mutată la stradă, așa cum se poate vedea în fotografiile alăturate și așa cum i-ar fi stat bine de la început. Practic, niște oameni au lucrat noaptea, ca specialiștii, și au îndreptat o tîmpenie făcută ziua, de unii, ca proștii.
În urmă cu trei zile noi am observat tîmpenia în formare, am fotografiat-o și am făcut-o de rîs la ziar. Imediat, pe internet au apărut numeroase reacții: cei mai mulți au făcut bășcălie de noua prostie edilitară dar în tablou s-au băgat și postacii cu bale la gură și proștii de meserie cu salivă pe tastatură.
Spuneau unii că acolo va fi amplasat un parcometru (în stradă?), că va fi parcare pentru biciclete(pe bune?) sau că va fi loc de pelerinaj(am glumit). Ei bine, nu va fi nimic pentru că, așa cum spuneam, bordura a fost mutată într-o postură firească. Inițial era o tîmpenie marca Gigel, iar cineva a decis să o corecteze. Bravo lui, numai proștii sunt consecvenți iar postacii sunt ticăloși.