Mai devreme vă anunțam o veste bună (vezi aici). Acum, însă, ne oprim. De la Primăria Galați aflăm că în curând se vor redeschide ghișeele de la Direcția Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale. Asta-i o veste proastă care o pregătește una și mai proastă: niște taxe și impozite locale vor crește anul viitor.
Despre creșterile de taxe nu vorbim acum pentru că nu v-ați vaccinat!. Despre deschiderea direcției care colectează birurile gălățenilor vă spunem că nenorocirea se va produce aproape de jumătatea lunii ianuarie. Mai precis, pe 11 ianuarie când se vor încrunta la cetățeni funcționarele de la toate centrele Primăriei.
„Primăria municipiului Galați anunță contribuabilii la bugetul local, persoane fizice și persoane juridice, că începând cu data de 11 ianuarie 2021 se reia activitatea de relații cu publicul la Direcția Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale. Contribuabilii, persoane fizice cât și persoane juridice, se pot adresa Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale, în cele patru centre din municipiul Galați, astfel: Centrul din str. Basarabiei, nr.55, bl. A16, parter Luni, marți, miercuri, joi – 8,30-15,30, Vineri: 8,30-12,30, Centrul din str. Domnească, nr.13, bloc L, parter Luni, marți, joi, vineri – 8,30-16,30, Miercuri: 8,30-18,30, Centrul din str. H. Coandă, bl. J5, parter Luni, marți, miercuri, joi – 8,30-15,30, Vineri: 8,30-12,30, Centrul din str. Brăilei, nr.232, bl. E4, parter Luni, marți, miercuri, joi – 8,30-15,30 Vineri: 8,30-12,30.” (Primăria Galați)
Rămâne în vigoare tradiționala bonificație acordată celor care își plătesc integral dările, dar și eternul sfatu nebăgat în seamă privind plata online. Așadar, pe 11 ianuarie, cozi nocturne, vociferări, aglomerație, poate scandal.