Stâlpul din fotografie fie s-a matolit tare de tot, fie s-a îmbătat cetățeanul care a făcut poza. Dacă mergem pe prima variantă, atunci constatăm că stâlpul are o poziție nefirească: el nu stă nici drept, dar nici în genunchi, nici cu capul în sus, nici tolănit pe asfalt. Aproape levitează, cât să-i sperie pe cetățenii care circulă pe Calea Prutului spre Giurgiulești.
Așadar, stâlpul fermecat a fost tras în poză marți, 6 martie, pe drumul care duce spre punctul de trecere a frontierei către Republica Moldova. Așa arată o intrare în România și în Uniunea Europeană, pentru că pe la Giurgiulești se scurg în UE puhoaie de basarabeni și ucraineni.
Din punct de vedere estetic nu ar fi o problemă deoarece maidanul din jur (Bădălan) arată horror-suprarealist. Stâlpul face parte din peisaj doar că poate deveni periculos dacă se va gândi să respecte legea gravitației. Iar dacă, Doamne ferește, se va întâmpla un accident, orașul Galați va rămâne fără principala sursă de țigări fără timbru, usturoi și macrou afumat.