Sau dacă noi nu primim nimic, să nu li se deie și la alții că facem scandal, ne aducem aminte de principii și murim cu legea în dinți. Astăzi, la ședința de Consiliul local, am asistat la un spectacol penibil, ale căror urmări ar putea fi falimentul clubului Phoenix.
Ca să clarificăm cîteva chestiuni din start. În lipsa unui regulament care să stabilescă clar pe ce criterii se dau bani de la bugetul local către cluburile sportive, scurgerile se petrec cam la mica înțelegere. Și uite așa, unele cluburi care excelează mai mult în performanțe politice decît sportive, primesc bani cu ușurință, în timp ce altele… o duc mult mai greu.
Apoi, clubul Phoenix este unul dintre puținele care are performanțe reale. Deci banii băgați acolo se justifică din punct de vedere sportiv și social.
Numai că atunci cînd își bagă ALDE coada, pînă și pesediștii par uneori niște îngerași
Pe ordinea de zi a ședinței de azi a existat o propunere în urma căreia Clubul Phoenix urma să primească niște bani pentru a reuși să continue activitățile. Prima problemă a apărut atunci cînd consilierul independent Simona Vreme a constatat că lipsește taman anexa unde scria ce și cum. Semn că lucrurile au fost făcute pe rabă iar aparatul primăriei e varză de Brussel.
Apoi a intrat în acțiune consilierul local Gheorghe Buceag (ALDE) care s-a oripilat de faptul că doar Phoenixul primește bani și alte cluburi, nu. Ceea ce e corect în principiu, numai că indignarea lui Buceag mirosea de la o poștă a sarcină de partid. Nu e niciun secret faptul că ALDE a susținut de-a lungul timpului anumite cluburi sportive, unele dintre ele nu tocmai performante.
Printre contre și bălăcăreli am avut parte de o numărătoare eșuată și retragerea (ilegală) a proiectului de pe ordinea de zi
O parte din bălăcăreala de rigoare am suprins-o și noi, vezi video. Dar ce a urmat după aia e de cascadorii proștilor. La prima numărătoare au ieșit 17 voturi pentru, 2 împotrivă și 6 abțineri. Apoi, alt scandal, altă panaramă. Deci s-a mai numărat, de data asta nominal. Și a ieșit, desigur, alt rezultat: 16 voturi pentru , 2 împotrivă și 7 abțineri.
Și uite așa, cînd se schimbau replici grele și confuzia era ca la ea în primărie, primarul Ionuț Pucheanu s-a enervat și a retras hotărîrea. Ceea ce, după cum zic unii juriști, e cam nasol, căci o dată votată hotărîrea nu mai putea fi scoasă de pe ordinea de zi.
Ei bine, acestea fiind spuse, voi mai înțelegeți ceva din ce fac aleșii noștri prin parlamentul local? Nu de alta, dar cînd e vorba de interesul lor, își dau la gioale fără să se uite în stînga și-n dreapta.