Primarul Dumitru Nicolae atrăgea atenția (n.a. marți, în fața presei adunată la o conferință) că în afară de cotidianul de partid și de stat Viața Liberă, nimeni nu mai reflectă cum trebuie activitatea funcționarilor din Primărie și a ”oamenilor de bine”. Probabil că așa se explică și de ce primarul Nicolae și Katia Nanu, redactorul șef de la VL, își petrec împreună concediul la Covasna. Dar asta e altă poveste.
Trecînd peste preludiu, vă propun atenției un articol, nerecomandabil a se citi fără un helas în apropiere, apărut în același celebru cotidian, taman pe prima pagină. În fapt, articolul: ”Apostolatul de la catedră – În învăţământ, „câştigătorul nu ia nimic” nu e altceva decît un laudatio la adresa profesorului Nicoleta Ioniță.
Înțeleg că madam Ioniță (n.a. chiar nu vreau să cred că apariția ei pe prima pagină din V.L. are vreo legătură cu faptul că e sora lui Radu Macovei), reprezintă un model pentru multă lume. E un model pînă și pentru inspectorul general Doruleț Resmeriță (n.a. e drept că omul se pricepe mai mult la făinoase și a ajuns pe postul ăsta dintr-o nefericită întîmplare pulitică) care i-a oferit distincția ”Profesorul anului”. Și am băgat de seamă că are și ceva fani printre foștii elevi. Bravo ei!
Tocmai de aceea nu vreau să-mi dau eu cu părerea despre cît de talentată, pedagogic vorbind, este Nicoleta Ioniță, deși, așa cum apare și într-un comentariu la susnumitul articol, Ioniță a devenit celebră pentru că își pune elevii să ”învețe pe de rost și din scoarță în scoarță ghidul de conversație englez-român din 1977”. Aproape că pot să trec și peste faptul că Ioniță, acest monstru sacru al pregătirilor, s-a îmbogățit de pe urma exercitării harului pedagogic. A știut să exploateze sistemul, treaba ei. Cu greu, mai că pot să trec și peste întîmplarea că, deși locuiește în ditamai viloiul, se sparge în lecții de morală și le recomandă tinerilor absolvenți, rupți în cur de la cît l-au citit pe Hamingway pe stomacul gol, să se mulțumească cu satisfacțiile spirituale.
Am totuși o întrebare. Dacă Nicoleta Ioniță și-a dat apostolatul la catedră și a ajuns să ne fie prezentată ca un model, atunci învățătoarea Cristina Anghel, care este în greva foamei de 51 de zile, ce mai e? E o pîrlită pe care n-o ascultă nimeni și al cărei protest poate că nu-l merităm!
Nicoleta Ioniță, un dascăl care după ce și-a dat apostolatul la catedră a devenit martiră în pregătiri
-->