Din ciclul „chiar și optimiștii sunt oameni”, astăzi avem o informație istorică pentru români: se toarnă asfalt pe podul peste Dunăre de la Brăila. E pe bune și pe la vară e și cu happy-end!
Sunt unii care se îndoiesc că podul există. Ei bine, chiar există și începând de azi începe să semene a șosea. Constructorul a semănat primul strat de asfalt ca să se poate aprinde luminița de la capătul podului. Vestea minunată a fost adusă via internet de secretarul de stat la Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
„Așa cum spuneam la ultima vizită pe șantierul podului suspendat de la Brăila/Galați – Tulcea, am intrat în ultima etapă de execuție a lucrărilor. Astăzi a început așternerea primului strat de asfalt pe podul suspendat;
În acest sens, 2 eșaloane de așternere asfalt acționează simultan.” (Ionel Scrioșteanu, sursa Facebook)
Nu putem să nu observăm că pe zi ce trece, secretarul Scrioșteanu se transformă într-o Zâna Măseluță pentru amărâții de la Dunărea de Jos. Azi a anunțat treaba cu asfaltul de la pod, zilele trecute vorbea despre finalizarea înainte de termen a pasajului de la Drajna, mâine, poimâine o să zică de vreo autostradă direct până la București. A
Asta dacă mai credeți în basme!