O angajată a unei televiziuni de stat din Rusia, Marina Ovsyannikova, a întrerupt difuzarea unui buletin de știri cu un protest „Fără război”
De ce protestul poate fi considerat un act de eroism? Pentru că în Rusia a fost de curând promulgată o lege, prin care sunt interzise actele publice ce vizează „discreditarea folosirii forțelor armate ruse”.
În calitate de jurnalist, Marina nu avea cum să nu fie la curent cu existența acestei legi și mai ales cu pedeapsa prevăzută pentru încălcarea acesteia – până la 15 ani de închisoare. Iar într-un stat stalinist, acel “până la 15 ani” nu cred că poate însemna “între 1 și 15”, ci mai degrabă “între 10 și 15”.
Respect!
Pe pancarta cu care jurnalista a intrat in direct pe postul de televiziune era sris mesajul: “NU RĂZBOI. Opriți războiul. Nu credeți propaganda. Aici vă mint“.
Anterior protestului, jurnalista a înregistrat un videoclip în care spune că îi este rușine de faptul că trebuie să facă propagandă Kremlinului:
Din păcate, în ultimii ani am lucrat la Channel One, fac propagandă la Kremlin și acum îmi este foarte rușine de asta.
Mi-e rușine că permit să se rostească minciuni pe ecranul televizorului. Mi-e rușine că le permit rușilor să fie zombi. Am fost liniștiți în 2014, când totul tocmai începea.
Nu am fost la proteste când Kremlinul l-a otrăvit pe Navalny. Tocmai am observat în tăcere acest regim anti-uman. Și acum întreaga lume s-a îndepărtat de noi.
Nu pot să nu mă gândesc la “propagandacii” noștri de pe la televiziunile de știri
Ăia care analizează jocuri video în loc de scene de război și care se cred analiști militari și, mai ales, apărători ai democrației. Oare câți dintre ei ar fi în stare de un asemenea act, precum cel al jurnalistei ruse?
Protestele rușilor de rând împotriva regimului stalinist de la Kremlin reprezintă pentru Putin cea mai mare, dacă nu singura amenințare de care chiar se teme.
Iar în contextul în care rețelele de socializare au fost interzise în Rusia, actul de protest al jurnalistei are o și mai mare importanță. Probabil că milioane de ruși au aflat cu această ocazie că există un război.
Pace!
Citește și: Hackerii Anonymous au „spart” Rusia!