O inițiativă inedită vine din comuna gălățeană Matca. Locuitorii, cunoscuți în toată țara pentru roșii și castraveți, sunt invitați de primar la prășit. Nu în solarii, printre răsaduri, ci în șanțuri, printre buruieni.
Primarul comunei Matca, Gheorghe Marin, vrea o țară ca afară. El îi îndeamnă pe cetățeni să facă curățenie în șanțuri, să prășească iarba și să văruiască copacii de pe domeniul public. Cam ca în Norvegia și altele ca ea. Doar că pe acolo oamenii o fac din proprie inițiativă, nu rugați de primar. Oricum, e bine și așa dacă inițiativa primarului va da rezultate și mătcașii vor scoate nasul din solarii.
„Până la venirea sărbătorilor pascale, propun ca fiecare dintre noi să-și facă curat în fața locuinței în care locuiește. Haideți să facem un efort comun de a curăța șanțurile, a prăși iarba și de a vărui copacii de pe domeniul public. Mulțumesc anticipat tuturor celor care se vor implica în acest demers de a da o imagine mai frumoasă comunei noastre. Lucrurile mici contează și se fac prin implicarea mea alături de dumneavoastră.” (primarul Gheorghe Marin)
Mătcașii sunt oameni gospodari, așa că solicitarea primarului lor s-ar putea să aibă rezultate.
De aceea, ne putem imagina că și primarii din Măstăcani, Vânători și Oancea (nume alese la întâmplare) vor proceda la fel. Iar județul Galați va străluci de curățenie. Hai ca am început să spunem prostii!
Curățenia de primăvară prinde și zona universitară