Este o săptămîna plină de pioșenie la societățile Calorgal și Electrocentrale. Credincioși sau mai puțin credincioși, angajații societăților gălățene menționate se roagă. Se roagă de mai marii zilei să nu le închidă întreprinderea ca să nu ajungă în șomaj.
Bineînțeles, rugăciunile nu au apărut în legătură cu Paște, ci în contextul iminentei închideri a sistemului centralizat de termoficare. Deznodămîntul îl știți deja: rugăciunile oamenilor au rămas fără răspuns iar „iudele” din Consiliul Local au votat miercuri proiectul de hotărîre care trage obloanele încălzirii la paușal.
Dacă o ardem laic, putem să vă spunem că aproape 900 de oameni sunt afectați de decizia Consiliului Local. În prezent, societatea Calorgal are 527 salariați iar Electrocentrale numără 345 de angajați. De la 1 mai, cele două societăți vor rămîne fără obiectul muncii în condițiile în care atunci se va produce apocalipsa sistemului centralizat. Puțini au speranțe, cel mult 200 de oameni, spun surse din Primărie. Aceștia vor fi păstrați pentru întreținerea punctelor termice și rețelelor închise, dar și pentru reparațiile/mentenanța instalațiilor termice din instituțiile publice și blocurile ANL.
Oricum, numeroși angajați vor ajunge în șomaj. De aceea, Sindicatul Solidaritatea care îi reprezintă pe salariații distribuitorului local de agent termic a trimis zilele trecute un apel Guvernului, Parlamentului, Autoriității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Comisiei Europene, Prefecturii și Primăriei Galați.
În apelul nostru final includem solicitarea ca, în situaţia în care sistemul public de termoficare ar fi închis, să fie iniţiat un Plan social cu măsuri concrete în sprijinul salariaţilor şi să se facă demersurile necesare pentru obţinerea veniturilor în completare prevăzute de OUG 36/2013 pentru cei 527 salariaţi ai CALORGAL S.A şi cei 345 de salariaţi ai ELECTROCENTRALE S.A care ar urma să rămână fără locuri de muncă. Măsura concedierii în unele cazuri vizează 2 sau mai mulţi membri din aceeaşi familie. Mai mult, din cauza specializărilor si a cererilor reduse pe piaţa locală a muncii, aceşti salariaţi nu îşi vor putea găsi cu uşurinţă un loc de muncă. Pentru cetăţenii din Bucureşti aflaţi într-o situaţie similară, autorităţile centrale si locale au găsit o soluţie acceptabilă din punct de vedere social, politic şi economic. Ne punem speranţa ca si pentru cei 300.000 de locuitori din comunitatea gălăţeană se vor analiza opţiunile disponibile şi decide soluţii asemănătoare pentru rezolvarea impasului în care se regăseşte sistemul de termoficare.
Valul de concedieri îi vizează și pe cei cu rude și pile
Uite de la chestiile enumerate mai sus a apărut și valul de transpirație pe care-l pomeneam în titlu: de cînd au aflat că ar putea rămîne fără job, pe oamenii amărîți i-au trecut toate apele.
Un adevărat tsunami trebuie să-i fi lovit și pe liderii de sindicat: ei sunt nevoiți să le explice oamenilor de ce ani la rînd au tăcut în timp ce politruci diverși făceau praf termoficarea urbană.
De asemenea, încercăm să nu fim răutăcioși în Joia Mare, dar vă dați seama în ce hal transpiră funcționarii din multele birouri ale societății Calorgal instalați acolo pe pile și de rude? Sau vă imaginați ce băltoacă produc șefii numiți de partid pe salarii frumoase în societăți (Apaterm,Calorgal) care au produs doar pagube?