Elevii ar trebui să-și caute uniformele, în caz că mai știu pe unde le-au pus, și să le probeze. Dacă s-au îngrășat de când stau acasă și nu le mai vin, mai au la dispoziție cel mult două luni, să slăbească. Pentru că, da, vacanța se apropie de final.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat astăzi că s-a consultat cu elevii, studenții și profesorii și a stabilit deja un nou calendar școlar.
”În contextul informațiilor deținute până în prezent privind evoluția pandemiei de SARS-CoV-2, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări”, se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi de reprezentanții ministerului.
În urma discuțiilor de astăzi, s-a mai stabilit că:
În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului național de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.
Programele de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu vor cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.
Sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, cărora li se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
Subiectele pentru tezele din semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.
Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.
Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.
Cât privește învățământul superior, aici activitățile se vor desfășura în mediul online. Cele care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.
Admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație.