Transurb SA, adică societatea care asigură transportul public în comun în Galați, se confruntă cu o criză de conducători auto, după ce în ultimele luni zeci de șoferi au demisionat și au plecat care-ncotro. În acest moment, deficitul de personal este de 60 de șoferi, iar conducerea societății a anunțat încă o dată că face angajări. Pînă cînd schema va fi completată, actualii șoferi angajați la Transurb prestează ore suplimentare. Problema este că, potrivit Codului Muncii, șoferii nu pot face mai mult de 32 de ore suplimentare lunar, pe lîngă cele 172 de ore pe care trebuie să le bifeze conform Contractului Colectiv de Muncă.
Potrivit directorului Transurb, Genica Totolici, principalele motive pentru care șoferii părăsesc societatea sînt salariul mic, comparativ cu volumul de muncă, și stresul pe care îl presupune acest job în traficul din Galați. „Plecările în rîndul șoferilor au început să se întețească după data de 9 mai 2016, cînd noi (SC Transurb SA – n.r.) am devenit unic operator pe transportul public în comun din Galați, preluînd și călătorii de pe dubițele maxi-taxi. Au venit să se angajeze la noi și foști șoferi de pe maxi-taxi, însă nu au făcut față rigorilor și volumului de muncă. Acum am scos la concurs 60 de posturi de șoferi. Am selectat 30 de persoane pentru angajare, dar zilele trecute am aflat că deja 10 au ales să plece. Mulți dintre cei care au plecat în ultimele luni și chiar ultimii ani s-au dus în străinătate, să lucreze pe TIR, acolo unde salariul este de 3000 de euro lunar”, ne-a declarat directoarea Transurb, Genica Totolici.
Cît muncește și cît cîștigă un șofer Transurb
Salariul de bază al unui șofer Transurb este de 1600 de lei, la care se adaugă sporurile, inclusiv de vechime, și bonurile de masă. În medie, un șofer Transurb cîștigă lunar 2000 de lei bani în mînă, foarte puțini fiind cei care depășesc pragul de 2500 de lei. Programul de lucru al unui șofer Transurb este ori de la 4.30 dimineața pînă la ora 13.30, ori după-amiaza, de la ora 13.30 la ora 22.30. Așadar, tura zilnică a unui șofer Transurb este de 9 ore, program care unora li se pare insuportabil, catalogîndu-l drept „muncă multă, bani puțini”. O altă nemulțumire a șoferilor este aceea că trebuie să și vîndă bilete și să dea rest călătorilor (care, logic, s-au înmulțit după dispariția maxi-taxi), totul însă foarte repede pentru a putea respecta graficul orar impus.