Un maimuțoi violent, eliberat din pușcărie în baza legii recursului compensatoriu promovată de guvernanți, a bătut cu bestialitate un pensionar de 75 de ani din Galați. L-a bătut ca să-l tâlhărească, dar și pentru că-i place, în condițiile în care bătrânul a fost lovit în față chiar și după ce nu a mai opus rezistență. De atunci rudele și vecinii victimei nu prea mai ies din casă de frica pușcăriașilor eliberați de politicieni.
Scena de o violență ieșită din comun a fost înregistrată de o cameră video și trebuie văzută ca să înțeleagă toată lumea ce mielușei au eliberat politicienii din pușcării. De asemenea, vizionarea filmării ar putea ajuta la prinderea bestiei de 36 de ani, căutată de polițiștii din Galați.
„Victima, un bărbat de 75 de ani, a fost atacată în scara blocului unde locuiește și a fost deposedată prin violență de suma de 500 de euro şi un telefon mobil. La scurt timp după comiterea faptelor, poliţiștii au identificat autorul, o persoană de 36 de ani din municipiul Galați.” (IPJ Galați)
Bineînțeles, politicienii puterii au alte preocupări: nu dorm nopțile de grija propriilor dosare și plâng pe umărul violatorilor și tâlharilor. Asta în timp ce victimele agresiunilor se bucură că nu mai au mult de trăit pentru că le este frică să iasă pe stradă.
„Toţi vecinii mei sunt sub stare de şoc. Noi cum trăim, noi cum vom trăi de azi înainte? Chiar nu aud guvernanţii ăştia, chiar nu aude nimeni? Ei au protecţie… pe noi cine ne protejează? Asta este situaţia în care ne aflăm la vârsta asta, noroc că nu mai avem mult de trăit ca să nu mai trăim astfel. Şi încă vor mai face pentru că nu se ia nicio măsură, absolut nicio măsură. Așa-i, încă vor ucide, încă vor tâlhări, încă vor viola.” (soția bătrânului călcat în picioare)
Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare în 2017. De atunci, orașele s-au umplut de criminali, violatori și borfași dați afară din închisori. Pe unde au trecut, aceștia au făcut prăpăd.
„Cum să nu ne fie teamă? Problema este foarte gravă pentru că ce i s-a întâmplat vecinului, mi s-a întâmplat şi mie pe 1 mai, la ora 11.00, anul trecut. Un bărbat, din ăsta brunet, a sărit cu cuţitul la mine şi m-a tâlhărit.”(vecin)
Asta spun soția și vecinii pensionarului bătut crunt de un golan eliberat înainte de termen. Iar dacă vreți să știți ce cred și alți români despre pușcăriași și despre politicieni, intrați pe rețelele de socializare. Noi nu putem reproduce în ziar cuvintele grele și incitările la violență. Totuși, un lucru putem spune: distrugeți-i la vot!