După ce a devenit clar pentru toată lumea că încălzirea în sistem centralizat nu va mai fi susținută de autoritățile locale anul acesta, dar și că microcentralele de cartier s-ar putea să ne prindă cu țurțuri la nas, gălățenii primesc o veste (bună sau rea, depinde de fiecare) de la primărie. Se vor distribui, moca, lemne de foc.
Din păcate, nu toată lumea va huzuri lângă sobă iarna aceasta. Potrivit calculelor primăriei, în depozite sunt cam 1000 metri cubi de lemne. Și cum fiecare persoana care se încadrează în cerințe primește doar 2 metri cubi, rezultă că numai 500 de persoane/familii se vor încălzi, în timp ce restul vor face hora în jurul caloriferului electric sau, doamne ferește, în jurul reșoului improvizat.
Dar hai să vă spunem cine primește lemne.
“Ajutorul de urgenţă constând în lemne de foc urmează a fi acordat persoanelor/familiilor cu un venit mediu net lunar sub nivelul salariului minim pe economie/lună/membru de familie (1.900 lei), care nu pot beneficia de prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat şi care în urma efectuării anchetei sociale se pot încadra într-una dintre situaţiile prioritare identificate în continuare :
- Prioritatea nr. 1 – pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau cu susţinători legali dar care se află în imposibilitatea de a susţine financiar cheltuielile legate de achiziţionarea combustibililor necesari încălzirii locuinţei acestora, în perioada de iarnă;
- Prioritatea nr. 2 – familii confruntate cu probleme grave de sănătate a membrilor acesteia, care în urma anchetei sociale, a detalierii bugetului familiei, a cheltuielilor lunare şi a actelor medicale prezentate la dosar, reprezintă cazuri sociale ce necesită acordarea unui ajutor de urgenţă;
- Prioritatea nr. 3 – persoanele cu handicap gradul I,II,III;
- Prioritatea nr.4 – alte situații sociale deosebite, constatate în urma efectuării anchetei sociale;”(Primăria municipiului Galați)
Cererile se depun doar până pe 9 octombrie, pe strada Fraternitatii nr1. Noroc că nu sunt gălățenii nevoiți sa și care lemnele până acasă, că altfel nu se mai înghesuia nimeni.
Apropo, de alea 2500 de apartamente care sigur vor sta în frig la iarna ce se mai aude? Sau vremea de afară e rezultatul rugilor edililor?