Mai țineți minte că toată vara Didi Dumitru, omul pus de Marius Stan la Apaterm, promitea celor care își plătesc datoria de bază că vor fi scutiți de penalizări? Ei bine, a fost o păcăleală sau pur și simplu gălățenii cu probleme au fost luați de fraieri.
Lucrul ăsta a ajuns și la urechile lui Nicușor Ciumacenco (eu recunosc cu modestie că am scris despre asta aici, acum jumătate de lună) care parcă trezit din somnul opoziției și-a spus că e musai să mai înfingă un chiron în ușa administrației Stan.
Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Ciumacenco a oferit tot felul de detalii interesante despre un joc de glezne, cu urmări destul de tragice pentru mii de gălățeni, care s-ar face în aceste zile între Electrocentrale și Primăria Galați pe de o parte și Apaterm & datornicii gălățeni, pe de altă parte.
“Gălățenii nu vor mai beneficia de ștergerea penalităților aplicate de Apaterm, chiar dacă inițial li s-a promis că acest program se va derula pînă în primavara lui 2015. Măsura a fost decisă în această lună, într-o ședință ce a vizat “Modificarea planului de reorganizare a activității debitoarei Apaterm SA propusă de către creditorul Electrocentrale Galați SA – în insolvență”. Raportul urmează să fie aprobat de judecătorul sindic. În primăvara acestui an, odată cu trecerea la aplicarea planului de reorganizare a Apaterm SA, s-a reluat și procedura de ștergere a penalităților de întîrziere la plata facturilor pentru agentul termic. Printr-un comunicat de presă al Apaterm cît și la cele 11 corturi de informare din Galați, populația era informată că programul se va derula pînă pe data de 31 martie 2015. Se viza anularea penalităților înregistrate la data aprobării planului de reorganizare, adică 31 martie 2014. Noile modificări schimbă radical situația: “față de planul de reorganizare inițial, aplicarea măsurii ștergerii penalităților înregistrate de clienți, respectiv de asociațiile de proprietari/locatari, persoanele fizice și persoanelor juridice, se va anula. Astfel, societatea (Apaterm) va avea o resursă financiară suplimentară pentru susținerea realizării planului de reorganizare”, se arata în noul plan de reorganizare”, a ținut să precizeze Nicușor Ciumacenco.
Mai mult, Ciumacenco a amintit și de o supraîndatorare ilegala a Apaterm, care se face în detrimentul galățenilor, prin cedarea de creanțe în valoare de 118 milioane de lei, către Electrocentrale. Acest lucru ar însemna nu doar falimentul Apatermului, ci și executarea silită a zecilor de mii de gălățeni cu datorii la înreținere.