În loc să contribuie la fluidizarea traficului și-așa încărcat din Galați, cel puțin la orele de vîrf, urmașii lui Garcea de la Poliția Rutieră Galați acționează precum vulpile alea flămînde care abia așteaptă să le pice în gheare un iepure șchiop.
Așteptam astăzi pe cineva în Micro 39. Și întîmplarea a făcut să văd de la bun început scena pe care o să v-o povestesc. O mașină a Poliției Rutiere Galați (repet, Poliția Rutieră, nu Poliția Locală) a întors, în jurul orei 18.45, la benzinăria Petrom din Micro 39 și s-a postat într-un loc strategic, pentru a-i prinde pe cetățenii care traversează strada prin loc nepermis. Nu, eu nu am fost am amendat de acești “bravi” polițiști, căci v-am zis doar că așteptam pe cineva pe trotuar. Dar mi s-a părut jegos și lipsit de bun simț ceea ce au făcut acești polițiști de la Rutieră care s-au așezat astăzi la pîndă în preajma unei benzinării pentru a-i amenda pe eventualii “răufăcători” care traversau strada prin loc nepermis. Problema este că în acea zonă, dacă veți privi încă o dată poza, traversează destui oameni pe lîngă gardul aflat în stînga mașinii Poliției. Oamenii sînt grăbiți și vor să scurteze drumul. Nu fug de nebuni în mijlocul intersecției și nici nu fac cine știe ce gesturi necugetate. E, acest lucru este știut și de cei de la Poliția Rutieră Galați, așa că periodic ei instalează acolo o mașină și, în cel mult 50 de minute, dau măcar 6-7 amenzi a cîte 80 de lei bucata. Ar da ei și mai multe amenzi, căci multă lume “taie” gardul, dar din fericire poliștii de la Rutieră nu pot scrie atît de repede pe cît pot gălățenii merge la pas.
Gestul jegos făcut de Poliția Rutieră Galați pentru a-și face norma la amenzi (foto)
-->