Nicio minune nu ține prea mult. Mai ales la Galați. Dacă în trecut v-am tot povestit de ritmul incredibil al lucrării de pe șantierul drumului expres Galați-Brăila, astăzi vă spunem că s-a terminat. Visul, nu lucrarea!
Povestea, pe scurt, este așa. Domnul constructor s-a supărat ca antreprenorul pe stat și a anunțat că suspendă lucrările pe toate șantierele pe care le are în România. Supărarea este că autoritățile de la București nu s-au ținut de cuvânt și nu au actualizat valoarea contractelor în pas cu prăpădul financiar cu care ne confruntăm.
„Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere le promite constructorilor, nu doar celor de la UMB, de peste jumătate de an că guvernul va adopta prin OUG formula polinomială de ajustare a prețului contractelor.” (Asociația Pro Infrastructura, FB)
Suspendarea ar trebuie să se aplice de luni, iar printre șantierele care ar putea deveni muzeu este și drumul expres Galați-Brăila.
„Dar una este să promiți, alta este să faci. Așa că, până la noi ordine, cei de la UMB joacă tare și intră într-un soi de “grevă”, asumându-și niște riscuri contractuale semnificative: penalități de întârziere sau, în caz extrem, pierderea garanției de bună execuție. Situația este FOARTE gravă. Ar fi un dezastru dacă lucrurile ar degenera și s-ar ajunge la încetarea de comun acord sau rezilierea unui singur contract, darămite a tuturor, adică a 36% din totalul kilometrilor de autostradă și drum expres aflați în execuție.” (Asociația Pro Infrastructură, FB)
În concluzie, începând de luni, 11 iulie 2022, constructorul nu își va mai chema oamenii la serviciu, iar șantierul drumului expres despre care credeam că se va termina înainte de grafic va deveni un uriaș muzeu.