Dunărea, împreună cu Rezervația Șmenosferei Politice Delta Dunării, sunt siluite în mod continuu și continuat. Agresorii folosesc prezervative sub formă de curent electric, plase monofilament și scuturi politice, pentru a nu rămâne nimic în urma lor
Sunt deja trei decenii de când porcii mistrețo-securiști care ne conduc și-au băgat râturile în toate. Și nu numai râturile. Evident, din “toate” face parte și Delta Dunării, împreună cu a ei Dunăre – la fel de albastră precum situația.
Poporul mioritic este extrem de scandalizat atunci când aude despre abuzurile din Rusia, ca să nu mai vorbesc despre Coreea de Nord. Și nu vede pădurea din cauza copacilor.
Deși suntem mulți cei care încercăm să sensibilizăm opinia publică asupra dezastrului organizat politic din Deltă, din păduri, de pe oriunde a mai rămas ceva natură, omuleții își văd liniștiți de ale lor.
Câteva zeci(!) de pescari recreativi au protestat săptămâna trecută la Tulcea, împotriva urgiei și orgiei care au loc pe toate cursurile apelor și mai ales pe Dunăre și în delta sărmanului fluviu. Securitatea a mascat perfect adevăratul motiv al protestului, ordonând presei naționale aservite să o dea de gard.
Astfel, “scriitorii” de pe la cele mai importante trusturi de presă au bagatelizat știrea, spunând că pescarii (de, niște nebuni simpatici!) sunt nemulțumiți doar pentru că nu mai au voie să rețină anumite specii de pești.
Exemplu:
Câteva zeci de pescari recreativi au protestat, vineri dimineaţa, în faţa Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea, nemulţumiţi că de trei ani nu mai au voie să reţină exemplarele din patru specii – ştiucă, şalău, somn şi crap,
au mâzgâlit unii cu audiență masivă.
O, da, evident că și de asta suntem siderați, nu nemulțumiți, în condițiile în care golanii cu plase au voie să ia tot, dar subiectul era altul – jaful organizat politic din Deltă și nu numai.
Omuleții au impresia că trăiesc într-un stat democratic. Dulce ignoranță…
Violurile asupra mediului piscicol au loc zi și noapte. Mai mult, în urma unor retrocedări de partid, malurile Dunării au devenit proprietăți personale. Dovezile sunt covârșitoare, dar aparatul securistoid funcționează perfect, aplicând o regulă de aur – negarea evidenței prin discreditare. “Cică a văzut un OZN, hai dom’le, ne lași?! Era beat.”
Remember pixelul lui Băsescu.
Această tehnică de manipulare funcționează de când e presa pe Pământ. Pescarii recreativi nu au protestat referitor la jaful organizat de către mafioți (politicieni), nici vorbă, ci pentru că nu mai puteau pleca acasă cu pește. Niște fomiști!
“Așa le trebuie, păi să se ducă la pescărie dacă vor pește, așa cum facem și noi!”, a declarat Creduleț Papătot, votant.
În această perioadă a anului este prohibiție, pentru populime. Adică nu avem voie să mergem la pescuit cu o undiță, pentru ca peștele să apuce să se înmulțească. Regula nu este valabilă și pentru brutele cu plase, care în prohibiție livrează boierilor potul cel mare.
Asta se întâmplă de 32 de ani, fără întrerupere. Iar cei responsabili pentru decimarea fondului piscicol, v-ați prins, suntem noi, ăia care dau la undiță și lansetă!
Tone de icre și sute de tone de pește umflă restaurantele și mai ales conturile bancare ale Famigliei parlamentare din România. Iar unui pensionar care se duce să prindă o coadă de pește i se confiscă sculele și i se dă amendă.
Și cei de la Delta Dunării News relatează cu amar despre situație, dar în zadar. Șoriciul celor care ne conduc respinge și gloanțe, nu doar niște amărâte de vorbe.
Suntem un popor a cărui esență este surprinsă perfect de către rușinea națională denumită “Miorița”. Ne acceptăm soarta.
Nu mai putem face nimic pentru a zgâria, măcar, caracatița. A devenit mult prea puternică, hrănindu-se timp de 3 decenii cu ignoranța, nepăsarea și voturile populimii.
Baftă!
Citește și: Prohibiția pescuitului egal raiul infractorilor