Sună bine faptul că Primăria Galați vrea să construiască un parc fotovoltaic la Tirighina. Sună eco. Problema este că birocrația nu ține cont de bunele intenții. Uite așa salvarea planetei devine un fel de veghe la capul muribundului.
Pentru ca Primăria Galați să poată construi o unitate care produce energie electrică cu ajutorul soarelui, o pădure de copaci va fi tăiată. Nu copacii stau în calea proiectului, ci birocrația. Ca să realizeze proiectul, Primăria trebuie să parcurgă numeroase proceduri (licitații, studii, cereri, schițe) care presupun utilizarea unor cantități mari de hârtie.
Culmea, este nevoie de multă hârtie deși numeroase proceduri se desfășoară în sistem electronic. În prezent, proiectul a ajuns la faza „Achiziția de servicii pentru elaborarea documentației de urbanism – Parc Fotovoltaic Tirighina”. Adică se organizează o procedură în care se consumă timp și hârtie pentru a se găsi o firma care va consuma multă hârtie pentru a stabili ce alte hârtii vor fi necesare în următoarele stadii birocratice ale proiectului eco. Totul ca la carte, pentru că birocrația s-a născut la stat. Și în plus, e scumpă. Pentru achiziția menționată, municipalitatea va plăti fix 119.995,00 lei (fără TVA).
Dacă răzbim, va fi bine. Primăria vrea să transforme fosta groapă de gunoi (folosită până în 2012) într-o unitate cu panouri fotovoltaice. Cantitatea de energie astfel produsă va acoperi în mare parte nevoile orașului Galați, anunță edilii.