Avem o veste bună și una proastă. Mizeria de la fostul Mehid de pe bulevardul George Coșbuc o să dispară. Vestea proastă este că zona va arăta altfel (cu clădiri noi) peste cel puțin 5-6 ani.
Anunțul a fost făcut de primarul Ionuț Pucheanu într-o emisiune radio la postul Lider FM. Cică problema de la Mehid s-a rezolvat pe jumătate deoarece noul proprietar al terenului are un proiect imobiliar.
„A fost cumpărat anul trecut, are un nou proprietar. S-au depus niște solicitări către Primărie. Cel mai probabil, acolo este o problemă de mediu… Nu știu exact ce soluții vor alege noii proprietari. Este un proiect îndrăzneț, un mixt rezidențial, cât și parte birouri.” (primarul Ionuț Pucheanu)
V-am spus vestea proastă: minunea nu se va întâmpla prea rapid.
„A fost adjudecată licitația, înțeleg de la lichidator. Are un nou proprietar, care are și disponibilitățile financiare de a realiza acest proiect. Nu o să vedeți lucrurile întâmplându-se într-un an, doi, poate doar la nivel de demolare. Este un proiect care necesită 5-6 ani de zile.” (primarul Ionuț Pucheanu)
Clădirile de la Mehid sunt abandonate de zeci de ani și au devenit un loc pentru depozitarea gunoaielor și un adăpost pentru „homeleșii” Galațiului.