Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit cu primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu. Se poate spune și invers, în funcție de simpatiile politice. Primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, s-a întâlnit cu premierul Florin Cîțu. Nu au fost doar cei doi pentru că întâlnirea a avut loc în cadrul ședinței prim-ministrului cu primarii marilor orașe.
Mare întâlnire mare la București. Primarii marilor orașe și premierul au discutat luni despre campania de vaccinare. Printre altele, Ionuț Pucheanu i-a solicitat premierului să întoarcă buzunarele pe dos și să acopere cheltuielile Primăriei Galați cu pandemia (vreo 14 milioane de lei). Cîțu a promis că o să fie bine și le-a spus lui Pucheanu, Boc & Co că vrea să accelereze campania de vaccinare. Vor fi organizate centre de vaccinare drive-thru şi maratoane pentru vaccinare.
„Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va fi accelerată, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, pentru a oferi cât mai multor oameni şansa la imunizare împotriva virusului şi revenirea treptată la o viaţă normală. Primarii de oraşe, municipii, comune şi reprezentanţii Consiliilor Judeţene reprezintă un sprijin important pentru informarea corectă a oamenilor. Dar și pentru a face mai uşor accesul la vaccinare. Am discutat astăzi (luni-n.r.) cu reprezentanţii autorităţilor locale mai multe soluţii care să faciliteze accesul oamenilor la vaccin. Avem în vedere organizarea, în weekend-uri a centrelor de vaccinare drive thru şi a maratoanelor pentru vaccinare.” (premierul Forin Cîţu)
Primarii din Asociaţia Oraşelor şi Municipiilor din România au spus că și ei vor să fie bine ca să nu fie pandemie. Mai ales că s-au împrietenit cu premierul rock and roll.
„Vaccinarea este vitală pentru a proteja sănătatea populaţiei şi pentru revenirea treptată la României, din perspectivă economică, socială şi culturală. Voi continua colaborarea cu autorităţile locale, suntem deja la a treia întâlnire în mandatul de prim-ministru, pentru că doar Împreună Învingem Pandemia.” (Florin Cîţu)
În rest, o să înceapă vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie, prin caravanele mobile și prin intermediul marilor companii. Ofertă este, cu cererea-i mai greu!