Un ozn medical a aterizat Galați. Este vorba despre un aparat rar prin țară, utilizat pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. Echipamentul a fost donat de o firmă Consiliului Județean Galați.
Locul întâlnirii gălățenilor cu minunea tehnicii este la Centrul de Transfuzii de pe strada Regiment 11 Siret. Acolo a fost dus aparatul primit de Consiliul Județean. Măgăoaia a fost montată, iar personalul este instruit zilele acestea. Urmează să vină și donatorii, speră autoritățile județene.
„Acest tratament va fi folosit pentru pacienţii critici, intubați, cu forme severe de pneumonie virală COVID-19. Anticorpii colectați astfel de la donatorii vindecați sunt foarte utili pacienților aflaţi în stare gravă, care nu reușesc să lupte cu boala pentru că organismul lor nu produce astfel de anticorpi în cantităţi suficiente. Fac un apel către toţi pacienţii vindecaţi de acest coronavirus, să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi pentru a fi evaluați, testați și înregistrați în Registrul Donatorilor Convalescenți COVID-19. Sângele lor poate salva vieţile celor care se luptă cu acest virus. Donarea este voluntară, iar testul este necesar pentru a verifica prezenţa anticorpilor în sânge. Această procedură este nedureroasă pentru donator, iar plasma astfel colectată se reface complet în maximum 48 de ore. Echipamentul de plasmafereză a fost montat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi. Facem tot ceea ce depinde de noi pentru a asigura cele mai bune condiţii de tratament, iar zi de zi de mobilizăm cu toate resursele pe care le avem pentru a lupta cât mai eficient cu această pandemie de coronavirus.” (Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați)
Aparatul utilizează o procedură modernă de recoltare a plasmei din sângele persoanelor care se vindecă de COVID-19
Produsul obținut este ulterior injectat bolnavilor, în special cazurile grave, și îi ajută să supraviețuiască în lupta cu virusul. Procedura experimentală este utilizată prin Germania, SUA și Franța, iar rezultatele sunt încurajatoare, spun specialiștii.
„Se vor urma aceeași pași ca pentru donatorii de sânge pentru ca aceste persoane care au trecut prin boală să fie considerate eligibile pentru a dona plasmă (…) Noi vom avea contracte cu spitalele (…) Într-o zi, două ele (persoanele angajate la Centrul de Transfuzii n.r.) vor învăța și vor fi pregătite.” (Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Galați)
Face ce face Galațiul și iar devine centru regional. Astfel de aparate sunt rara avis prin România și nu au fost văzute niciodată prin praful din sud estul țării. Acum să vină donatorii. În județul Galați sunt 134 de persoane care s-au vindecat de COVID-19 și care ar putea dona plasmă, dacă îndeplinesc condițiile stabilite de specialiști. Donarea se face pe bază de voluntariat, iar procedura este simplă.
„Procedura este simplă. Durează maximum 45 de minute și se poate recolta până la 600 de mililitrii de plasmă la o singură procedură, iar donatorul poate dona de cel puțin două ori pe lună.” (Adrian Petriu, reprezentantul firmei care a montat aparatul)
Așadar, donați!