Președintele PNL Galați, George Stângă, a ieșit azi într-o conferință de presă împreună cu Paul Cristea, primarul comunei Sendreni. Concluziile sunt simple: la Șendreni există șanse să miroasa a gaze, George Stângă e varză cu matematica, iar când îl întrebi de Marius Stan, suferă de abureală cronică.
George Stângă își propusese azi să facă o demonstrație de forță. Să arate el alegătorilor câte nu au făcut pesediștii în ultimii trei ani și câte au reușit peneliștii în ultimele trei luni. Ca să fie și convingător, șeful PNL Galați a abordat la rece un subiect cu texturi călduțe. Anume “Masa caldă”, care se dă sau nu se dă elevilor.
Așa că, pe sistemul argumentele strălucesc în lumina cariocilor verzi, George Stângă a adunat cu mânuța lui câte mese calde primesc elevii de la diferite școli din județ. Câte au primit în ultimii trei ani de la PSD și câte în ultimele 3 luni de la PNL.
Argumentația, care s-a vrut una năucitoare, a pălit puțin în lumina adunării greșite pe care a comis-o șeful PNL. Cu o singură diferență. Astăzi n-a mai fost, ca în școala generală, doamna profesoară ca să-i corecteze lui Stângă greșelile. Cu cariocă roșie. A fost doar un sms din staff care să-i atragă atenția.
Lui George Stângă i se par ziariștii tendențioși dacă-l întreabă prea multe lucruri despre Marius Stan
Da, uite că lumea vrea să știe dacă PNL Galați are de gând să bată palma cu fostul primar Marius Stan. În privința alegerilor pentru Primăria Galați. Ar vrea să știe și ce s-a discutat la întâlnirea dintre George Stângă, Marius Stan (+ Aurel Vlaicu) și Ludovic Orban. Cea de săptămâna trecută. Întâlnire negată cu vehemențe de George Stângă. De parcă se întâmpla vreo nenorocire în cazul în care recunoștea că a avut loc.
Mai mult, George Stângă a refuzat efectiv să spună dacă au mai existat și alte întâlniri cu Marius Stan (de data asta pe la Galați). Neexcluzând totuși posibilitatea unui candidat din afara partidului, în cazul în care strategia de la București o va impune. Iar atunci când i s-a amintit de o posibilă revenire tamdem Victor Paul Dobre/Marius Stan, liderul PNL arăta de parcă-i sărise siguranța politică.
Paul Cristea riscă să devină un primar apreciat pentru că le dă gaze consătenilor din Șendreni
Ăsta a fost cel mai serios subiect din conferința celor de la PNL. Primarul Paul Cristea se poate mândri cu o premieră națională. Concret, comuna Sendreni a semnat primul contract de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor. Adică direct și nu prin Ministerul Energiei așa cum se întâmpla până acum.
Contractul semnat de Primarul Comunei Șendreni are o valoare totală de 7.693.779 lei (fara TVA), din care partea suportată de Distrigaz – Sud este în valoare de 724.002 lei, iar partea susținută de comuna Șendreni este în valoare de 6.969.777 lei.
Citește și: Liberalul George Stângă – un impostor atîrnat la banul public, cu vilă la Vânători