Dacă anul trecut am avut patru zile de evenimente, contra a 300.000 de lei, anul acesta vom avea două zile, pentru aceiași bani. Ce se va întâmpla nu este foarte clar, important este că știm însă cât ne costă distracția.
În linii mari, ar putea fi cam ca anul trecut. Adică: avem prevăzute mini-croaziere și mini-paradă. Iar în locul spectacolului cu DJ, caricaturiști. Dacă e să vedem concret ce primim, nu e tocmai simplu: caietul de sarcini e unul plin de ambiguități și omisiuni.
Concret, mini-croazierele pe Dunăre vor fi pe 29 iunie, între orele 10 și 21. Dacă anul trecut au fost implicate două ambarcațiuni, anul acesta nu se mai specifică nimic nici în legătură cu numărul celor implicate, nici cu durata curselor.
Se anunță în schimb că ”în zona pontoanelor se vor amenaja zone care să constituie imaginea vremurilor de altădată (care altădată? acum 10, 100, 1.000, 10.000 de ani?!). Tinerii, vârstnicii, artiștii amatori și profesioniști vor purta ținute specifice (cui?!) și vor încerca să imite cât mai fidel atitudinea și comportamentul personajelor vremurilor de altădată (care vremuri?! Putem imita și comportamentul hamalilor bețivi sau al ”fetițelor” de cheu, de exemplu?)”.
Se mai cere asigurarea unor servicii de catering pe vapor, fără a se specifica însă absolut nimic altceva: este vorba de un sandviș pentru căpitan, pentru tot echipajul sau icre negre și Moet pentru fiecare călător?
Nici la Summer Parade treburile nu sunt mai clare. Condiția eliminatorie este că ”vor fi angrenați un număr cât mai important de participanți”. Ce se înțelege prin număr important, în conversie matematică, greu de zis. Ușor de spus doar că marșul trebuie să înceapă pe 29 iunie, la ora 18, de la ”Fata pe Valuri”, zona de sosire fiind la Grădina Publică.
Cât privește ”Spectacolul de caricaturi”, aici vor fi trei caricaturiști/ portretiști, timp de două zile, pe faleză. În ce interval orar stau acolo, ce fac, mister total.
Cine crede că se poate înhăma la o asemenea organizare de evenimente, poate depune ofertele la sediul Primăriei Galați, până pe 20 iunie. Nu sunt vreun oracol, dar aș paria că lupta pentru cei 300.000 de lei va fi câștigată, după cum ne învață istoria, de Traian.