O mașină de Poliție a fost implicată într-un accident produs miercuri dimineață în localitatea gălățeană Independența. Autospeciala a fost lovită în spate de un tir care nu a respectat distanța regulamentară și, în urma impactului, a ricoșat în mașina aflată în față. Cele două mașini lovite din cauza șoferului de tir erau oprite la o trecere de pietoni pentru a acorda prioritate unor persoane care traversau regulamentar.
În mașina de poliție se aflau și trei femei care erau duse la audieri la o instanță din Galați. Acestea au fost rănite ușor și au avut nevoie de intervenția medicilor de la Serviciul de Ambulanță. Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest dar rezultatul a fost zero.
„Un autoturism cu număr de Vrancea care circula în localitatea Independența a oprit la o trecere de pietoni pentru a acorda prioritate unor persoane. În spate a oprit și o mașină de Poliție care a fost lovită de un tir care nu a păstrat distanța regulamentară. Mașina de Poliție a ricoșat în mașina din față, a suferit avarii în față și în spate. Sunt trei victime, trei femei cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani care erau conduse la audieri la instanța din Galați. Femeile au primit îngrijiri de la echipajul unei ambulanțe. Șoferul de tir este din Ialomița și are 45 de ani.” (IPJ Galați)
În acest caz polițiștii au deschis șoferului de tir dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.