Timp pentru ei să avem, pentru că de acum turiştii vor curge neîncetat pe apele Dunării, iar vapoarele de croazieră fluvială vor ancora la malul gălăţean al Dunării, undeva pe lângă Libertatea, de cel puţin două ori pe zi. Asta pentru că se investeşte într-un domeniu care, potrivit viceprimarului Picu Apostol Roman, este esenţial pentru dezvoltarea turismului. Da, de acum videochatul a devenit una dintre cele mai bine plătite meserii din Galaţi, alături, bineînţeles, de postul de primar.
5000 de euro, maşină de serviciu, casă, masă, operaţii estetice, totul este pus la dispoziţia absolventelor de facultate care doresc să îşi dedice timpul dezvoltării unei ramuri atât de necesare Galaţiului. A spus-o chiar unul dintre conducătorii oraşului, fără sex nu se poate.
Eu aş scrie mare la intrarea în oraş Welcome to Galaţi, welcome to Paradise. Viitorul turismului este un cocktail între sex, droguri şi cazinouri. Cine nu vrea să înţeleagă dumnezeirea acestei zone, asta e!
Şi, dacă ne uităm prin oraş, parcă nici de cazinouri nu ducem lipsă, ceea ce înseamnă că suntem foarte aproape să atragem un număr imens de turişti. Ne-ar mai trebui, e drept, o faleză pe care să se poată relaxa, la o bere, turiştii obosiţi după atâtea numere. Şi în pat, şi la păcănele!
Vicele a dat-o la întors
Dar staţi, că de fapt al doilea om în oraş (sau al treilea, depinde de ordine), a declarat că spusele lui au fost greşit interpretate. Că, de fapt, a vrut să spună că:
Sunt victima unui fake news care dovedește puterea de manipulare. Am dat un interviu de 15 minute din care au fost extrase doar trei propoziții care au denaturat sensul celor declarate de mine. Prin vizitarea orașelor port din Europa, Amsterdam, Rotterdam și Hamburg, am constatat că secretul turismului lor constă într-un cocktail de sex, droguri și cazinouri. Dar noi ne dorim așa ceva?
Judecând după anunţ, s-ar putea spune că da, ne cam dorim…