A fost agitație mare la ANAF, sediul de pe strada Brăilei. Joi, 30 august, zeci de gălățeni s-au călcat pe bătături ca să ajungă la ghișeele unde se primesc cererile pentru restituirea taxei auto. Veselie mare va fi la Fisc și vineri deoarece este ultima zi în care mai sunt primite cereri.
După data de 31 august nu se mai primesc solicitări pentru restituirea taxei auto, anunță autoritățile. Vestea i-a pus pe drumuri pe gălățenii care până în prezent nu au reușit să depună dosarul la ANAF. Și nu au fost puțini deoarece, încă de dimineață, coada s-a întins de la ghișeu până pe trotuar, în fața sediului instituției.
La coadă, ca la coadă: oamenii și-au adus aminte de una, de alta, de birocrați, de birocrație. „Am depus actele pentru restituirea taxei auto. Am stat la coadă mare, uitați-vă și dumneavoastră, este coadă până pe trotuar, coboară pe scări. Sunt mulți oameni, am lăsat pe ultima sută de metri, ce-i drept, dar nu mi se pare normal să fugim după banii noștri. Statul ne ia tot felul de taxe și apoi noi trebuie să ne batem capul, să pierdem timp, ca să ne recuperăm banii. Asta-i România, o mare bătaie de joc.” (gălățean nemulțumit la coada de la ANAF)
La coadă, unii nervoși, alți cu chef de caterincă.
„Dacă nu era vorba despre o sumă importantă, cred că renunțam. Am glumit, nu i-aș lăsa un ban lui Dragnea. Nici lui Viorica aia, că nu știe să numere până la trei. Stăm aici, mai fumăm, mai glumim, ne enervăm… coada merge greu, cum merg toate lucrurile în țară. Noi stăm aici din cauza unei taxe ilegale. De aia ne dau banii înapoi, nu pentru că moare Guvernul de grija noastră. Stăm la coadă, o să mai stăm, banii o să-i primim la sfântul așteaptă. Poate vine ministrul de finanțe la mine acasă să-mi aducă banii, îl aștept, dau și-o bere” (gălățean pus pe șotii la coada ANAF)
La cozi au stat și câțiva copii, probabil ca să se învețe de mici cu binefacerile sistemului.
„Nu aveam cu cine să-l las acasă, a trebuit să-l iau cu mine. S-a plictisit, dar nu am ce face, avem nevoie de bani. Bine că-i recuperăm, sunt banii noștri.” (gălățeancă plus copil la coada ANAF)
Deși de la coada care se întinde până în stradă lucrurile se văd diferit, reprezentanții statului jură pe roșul pesedist că au simplificat modalitatea de restituire a taxei auto si a timbrului de mediu. Cică persoanele care solicită returnarea banilor nu mai trebuie să anexeze la dosar o serie de documente, iar sumele de restituit vor fi calculate de Fisc, urmând să fie virate direct în contul contribuabilului. Până la sfârșitul anului vor fi returnate sumele pentru taxa specială și pentru taxa pe poluare, iar până pe 31 martie 2019 se vor face plățile pentru timbrul de mediu.