Încă o zi, încă un motiv de dispută de la distanţă între PNL şi administraţia Pucheanu. Senatorul şi liderul filialei judeţene a PNL, George Stângă, a decis să îl interpeleze pe ministrul Turismului, pentru a vedea dacă la Galaţi se va investi în realizarea unui port turistic. Surpriză, însă! Nu doar că nu se va investi, dar nu suntem nici măcar în planuri, pentru că nu am cerut nimic de genul acesta.
Cu cei patru kilometri ai săi, la Galați există cea mai lungă faleză a Dunării din Europa. În plus, județul este ofertant din punct de vedere istoric, cultural, cu multe obiective turistice. Este suficient să ne gândim la Castrul Roman, la Valul lui Traian, pentru a vedea că orice turist de pe o navă de croazieră poate petrece câteva ceasuri bune în Galați. Din păcate, autoritățile locale au rămas la nivel de intenție, de promisiune, nu a fost gândit niciun proiect serios, deși turismul ar putea reprezenta o activitate aducătoare de venituri consistente, atât pentru mediul privat, cât și, implicit, pentru bugetul public. PSD este total dezinteresat să dezvolte această zonă
Aşadar, pe principiul “stăm pe burtă, să treacă mandatul”, administraţia locală gălăţeană a decis să lase în sertare în continuare o posibilă dezvoltare turistică a oraşului.
E drept, există şi posibilitatea ca cei care ţin frâiele oraşului să considere că e mai important pentru început să repare străzile, trotuarele şi mai ales bordurile, astfel încât atunci când se va investi în turism şi vom fi invadaţi de maşini cu numere de Italia, Germania, Spania, Austria, dar şi de nave de croazieră care vor dori să acosteze la Galaţi, să avem şi străzi pe care să îi plimbăm pe turişti.
Şi, pentru că orice nereuşită are nevoie şi de un ţap ispăşitor, opoziţia gălăţeană l-a făcut de toată bafta pe primarul Pucheanu, semn că se pregăteşte o luptă electorală tare. Măcar în ceea ce priveşte comunicatele de presă.
Primarul Ionuț Pucheanu nu a făcut niciun demers pentru a include portul turistic în această listă. Deși PSD este peste tot, și la Guvern, și la Consiliul Județean, și la Primăria Galați, pentru comunitatea noastră nu se mișcă nimic. Ionuț Pucheanu este incapabil să le solicite colegilor de partid să finanțeze un obiectiv care ar putea deschide turismul gălățean
Apropo, a mai văzut cineva cum arată portul gălăţean? Măcar aşa, de ziua Marinei, evenimentul ăla la care nici pesediştii nu au venit în efectiv complet…