Statul paralel există. A fost văzut prin cartierul Dimitrie Cantemir, fugind cu o stație de epurare în spate. Martorii s-au mirat pentru că nu au înțeles graba: la Galați, procurorii DNA nu se rup cu munca, iar fraierii de contribuabili plătesc, fără să comenteze, găurile produse de politicieni.
În urmă cu mai bine de 10 ani, Primăria Galați a plătit 2,3 milioane de lei pentru stația de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir. La scurt timp, aceasta a dispărut iar pesedistul Florin Popa, city manager al Primăriei Galați în mandatul primarului Dumitru Nicolae, a devenit celebru afirmând că, probabil, stația de epurare a fost luată de apele Siretului (vezi aici).
Ditamai șandramaua a dispărut, banii au fost pierduți, iar domnii de la Primărie care au semnat actele de recepție a lucrării nu au pățit nimic deși următorul primar (Marius Stan) a făcut plângere la DNA. Noi credem că aceasta este dovada irefutabilă a faptului că în povestea pesedistă de pe malul Siretului și-a băgat coada statul paralel.
10 ani mai târziu (27 iulie, 2018) Primăria Galați condusă de alt pesedist (Ionuț Pucheanu) anunță cu bucurie că în cartierul Cantemir se va construi o stație de epurare. Edilii nu au găsit-o pe cea veche și fac una nouă, care costă chiar mai mult decât prima.
Lucrările vor fi executate de S.C. Edas Exim S.R.L. din Bucureşti, care a câștigat licitația organizată de Primăria municipiului Galați, în baza unui contract (proiectare + execuție) în valoare de 2.316.495 de lei cu T.V.A., semnat pe 22 noiembrie 2017….Proiectul Stație Epurare ape uzate cartier Dimitrie Cantemir este finanțat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Primăria municipiului Galați a obținut pentru acest proiect suma de 2.960.131 de lei cu T.V.A.
Lucrarea va fi gata peste 12 luni. Noi le recomandăm edililor să lege cu lanțuri noua stație de epurare (ca să nu o ia apa) și să nu-l invite la inaugurarea obiectivului pe deputatul Florin Popa (ca să nu-l ia transpirațiile).
- Primăria a plătit peste 2 milioane de lei pentru o platformă de beton
- Cartierul Dimitrie Cantemir