A reușit Emil Boc să ne strice săptămîna. De data asta doar nouă, „neclujenilor”. De exemplu, gălățenilor le-a căzut ca un bolovan în cap informația conform căreia Primăria Cluj-Napoca vrea să construiască metrou. Ca să fie ușor de înțeles, vă servim un copy-paste din monitorulcj.ro de zilele trecute.
Mulți spun că aceste planuri sunt futuriste, că sunt gogoși, că sunt poveşti. Nu va putea fi evitată această discuție. Clujul merge în această direcţie. Nu o facem noi, o va face altcineva. Va trebui făcută la un moment dat. Astăzi nu avem resursele financiare să putem porni, dar facem studiile de prefezabilitate, fezabilitate, proiectare, după aceea se va trece la faza pregătirii schemei financiare pe 25, chiar 30 de ani. Prima dată faci un tronson și apoi altul, astfel încât în 10 – 15 ani să ai un metrou realizat la Cluj.
În primul rînd, o precizare: metrou nu este magazin, ci trenul care merge pe sub pămînt. În al doilea rînd, o constatare: trăim în lumi paralele. În timp ce la Cluj-Napoca (și la Timișoara) se vorbește despre metrou, la Galați nu știm dacă vom avea apă caldă/căldură la iarnă.
Ca să nu avem observații. Există și la Galați proiecte de amploare. De 20 de ani încoace, politrucii de Covurlui tot promit autostradă și aeroport. Și tot de atunci, împreună cu politrucii din Brăila, se ceartă pe sediul viitorului Centru al aglomerării urbane. Tot la Galați, în urmă cu cîțiva ani, primarul Marius Stan a lansat proiectul tunelului de la Dunăre. Nu a ieșit decît o bășcălie totală, întreținută de politicieni, gustată de jurnaliști și halită de popor.
Revenind la comparațiile enervant de nefolositoare cu lumea civilizată din restul țării. În timp ce la Cluj-Napoca, Sibiu, Arad, Timișoara, Constanța, Iași… se fac investiții de multe milioane de euro în construcții moderne, mijloace de transport eco și alte minuni, la Galați ne lăudăm că am turnat niște gazon printre bălăriile din cartierul Dunărea.
În timp ce orașele din Ardeal vorbesc despre democrație participativă, la Galați iluminatul public este pe cale de dispariție iar polițiștii se întrec în încălcarea Codului Rutier. În timp ce orașele din vest importă specialiști din țară și din străinătate, la noi primarul se declară nemulțumit de prietenii pe care i-a numit în funcții publice.