Din ciclul „știri care au mai fost”, am aflat că un OZN aterizează zilele acestea pe străzile din oraș. Este vorba despre un autobuz electric produs în Polonia adus la Galați pentru a fi prezentat autorităților locale și testat de gălățeni.
Autobuzul modern acoperă mai multe trasee Transurb iar gălățenii sunt plimbați gratis, cam ca la un drive test. Îl veți recunoaște în trafic după aspectul modern și după aglomerația și mirosurile din interior. Este o chestie în ultimii ani: din cînd în cînd pe străzile orașului apare un autobuz modern, electric. În anii trecuți, autobuzul din Polonia a avut niște verișori din Cehia și China care s-au foit pe Brăilei și Domnească. Mașina este silențioasă, nici nu știi cînd se strecoară prin gropile din carosabil și printre tigăile de lux ale proxeneților neverificați de fisc.
De asemenea, este foarte scumpă: o mașină poate ajunge la jumătate de milion de euro, în funcție de caracteristici și dotări. Din punct de vedere tehnic, autobuzul produs în Polonia are o autonomie de pînă la 180 km la o încărcare completă a bateriei. În plus, are 12 m lungime, este dotat cu o grămadă de tehnologii moderne și are o capacitate de 30 de locuri pe scaune și 40 de locuri în picioare.
De ce sunt aduse pentru testare autobuze electrice în acest colț de lume, nu știm: să bagi prin praful de la Galați asemenea bijuterii pare un non sens. Este ca și cum ai face magazin de bijuterii BVLGARI la Cavadinești sau reprezentanță Rolls Royce la Fîrțănești.
Oricum, autobuzele vin și pleacă: se plimbă o săptămînă prin oraș, cară mii de cetățeni mulțumiți că nu plătesc bilet, autoritățile fac poze și se prefac a fi interesate de tehnologia eco și…cam atît. De unde bani pentru autobuze electrice într-o comunitate fără apă rece/caldă, fără ștrand și fără viitor?