Aproape că nu există ieșire publică, interviu în ziare sau apariție la vreun post tv în care primarul Marius Stan să nu se plîngă în legătură cu faptul că activitatea în fruntea Primăriei Galați îi ocupă tot timpul (vorba lui Mircea Badea) și că nu își mai vede capul de treburi. Altfel spus, de 4 ani de zile, de cînd a devenit primar al Galațiului, Marius Stan s-a tot sacrificat pentru binele gălățenilor, consumîndu-se atît fizic, cît mai ales psihic. Însă, la fel ca primarul Stan, și noi am trăit tot în Galați, în ultimii 4 ani, și pe bune că nu am băgat de seamă că primarul acestui oraș ar fi dat în brînci de atîta muncă. Adică, ok, îl credem pe cuvînt pe primarul Stan că a muncit din greu pentru propășirea Noului Galați promis în campania electorală din 2012, dar unde anume sînt rezultatele? Mai exact, cu ce anume a fost atît de ocupat primarul Stan, vreme de 4 ani, din 2012 încoace, de se plînge acum că, vorba vine, n-a avut timp nici să se ducă la toaletă? Păi, ia să vedem.
1. Dacă ar fi ținut audiențe, am fi zis că, asta e, a fost omu’ blocat în primărie încercînd să ia pulsul străzii și să rezolve apoi problemele reclamate de cetățeni. Dar, după cum se știe, primarul Stan nu a ținut decît o singură audiență, în ianuarie 2015, atunci cînd i-a invitat doar pe ziariștii de la Viața Liberă să îl pozeze cu amărăștenii la masă. A fost prima și ultima audiență onorată de primarul Stan.
2. Iar dacă audiențe nu a ținut, atunci poate că primarul Stan a umblat prin Europa, cu mapa de prezentare a Galațiului la subraț, ca să convingă investitorii străini să vină la noi în oraș ca să dezvolte afaceri. Cînd colo, ce să vezi? Primarul Stan a fost plecat în străinătate doar atunci cînd a mers în concediu, împreună cu familia, deci nu se pune. În interes de serviciu, cum ar veni, primarul Stan a evitat străinătatea, nu pentru că nu i-ar fi plăcut să se plimbe prin țările calde, ci din cauză că i-a fost teamă să nu plece bou și să se întoarcă vacă.
3. Dar nu-i nimic, căci primarul Marius Stan a umblat mult prin țară pentru binele Galațiului. Cel puțin așa a declarat el în interviurile pe care le-a acordat ba unora, ba altora. De exemplu, la un moment dat, primarul Stan a precizat că a făcut atîtea drumuri la București, la Guvern, încît ajunseseră unii, mai în glumă, mai în serios, să creadă că el este vreun secretar de stat sau ceva. Îl credem pe primarul Stan că a bătut de zeci de ori drumul Bucureștiului, dar rezultatele, unde sînt rezultatele?! Nu de alta, dar Galațiul nu a fost cuprins în Master Planul pentru Transporturi nici măcar cu un amărît de drum express, darămite cu o autostradă sau vreun pod peste Dunăre. Dacă primarul Stan a consumat benzină pînă la București doar pentru a obține ajutor guvernamental din partea fostului premier Ponta pentru rezolvarea crizei încălzirii Galațiului, atunci mai bine stătea acasă.
4. În primul an de mandat, primarul Stan tot alerga ca bezmeticul ca să facă rost de gale de box și de K1, chipurile pentru a promova Galațiul peste mări și țări. Și asta tot o muncă este, nu-i așa? Da, și încă ce muncă, pentru că primarul Stan se lăuda la vremea respectivă că „datorită acestor gale de box mult hulite, Galațiul este pus pe harta lumii, gala în sine fiind televizată în peste 80 de țări”. Așa o fi fost, dar ați auzit din 2012 încoace că a venit vreun turist ca să viziteze Galațiul după ce a văzut gala de box pe Eurosport? Mă, poate că o fi venit, dar pînă să apuce să se pozeze primarul Stan cu el, bietul turist o fi fost mîncat de unul dintre cei 16.000 de maidanezi care au rămas bine-mersi pe străzi și după ce s-au terminat galele de box și, odată cu ele, și banii.