Ce face reprezentantul Guvernului în teritoriu cînd județul intră sub avertizarea meteo și hidrologică cod galben de ploi însemnate cantitativ, vînt puternic, precipitații mixte, ninsori și inundații? Normal, pleacă în concediu. Urmînd exemplul șefului său pe linie guvernamentală Victor Ponta, prefectul județului Galați Dorin Otrocol și-a luat valiza și a plecat acasă, la pescuit sau în stațiune la vreo mare albastră și caldă. Oricum ideea a fost să plece cît mai rapid și cît mai departe de problemele astea legate de alegeri, nemți, buget, loc de muncă și zăpadă.
Păi de ce nu ar merita și prefectul un concediu? În timpul mandatului său a avut o grămadă de treabă. În primăvară a primit niște delegații din Vietnam, apoi prin vară a fost văzut pe faleza Dunării cînd inspecta noile cratere din zonă, iar în toamnă a participat la cîteva videconferințe despre alegeri. Și asta nu-i tot. În ultima perioadă, omul a numărat de era să-i vină rău cetățenii cu drept de vot dar și aleșii locali care au plecat din opoziție direct la putere, profitînd de legea migrației politice.
Dacă am lucra la un tabloid, am putea sugera, fără dovezi, că Dorin Otrocol a plecat în concediu împreună cu premierul Victor Ponta. Asta mai ales că Ponta, la fel ca reprezentantul său în teritoriu, și-a ales foarte bine momentul să plece în vacanță. România așteaptă bugetul de stat pentru anul viitor, iar premierul își plînge de milă și stă cu picioarele în apă ca să i se dezumfle bătăturile făcute pe drumurile țării, în campania electorală plătită cu bani publici.
Îi recomandăm prefectului Dorin Otrocol să solicite concediu și în ianuarie deoarece atunci este foarte posibil să ningă sau în martie cînd se topesc zăpezile și apar inundațiile. El ar putea reveni la serviciu prin iulie-august atunci cînd toată lumea este în vacanță. Eventual să-și păstreze și secretara ca să aibă cine să-i facă dimineața cafeaua.
Ar mai fi ceva de spus. Se zvonește că plecarea lui Dorin Otrocol în concediu prefațează plecarea definitivă din scaunul de prefect. Este o chestiune birocratică, Otrocol fiind detașat pe poziția de prefect dintr-o funcție de conducere la o instituție guvernamentală. Practic, lui îi expiră perioada de detașare și, conform legii, trebuie să se întoarcă la vechiul loc de muncă. Mai precis, Dorin Otrocol are la dispoziție cîteva zile ca să se hotărască dacă rămîne prefect, ca să fie dat afară cînd se va schimba Guvernul sau dacă se întoarce la vechiul job, ca să fie concediat cînd se schimbă ministrul, posibil și guvernarea.
Codul galben de ploi, vînt, ninsori și inundații l-a trimis pe prefect în concediu
-->