Locul de pierzanie din imaginea alăturată se află pe strada Brăilei, la jumătatea distanţei dintre Spitalul de Urgenţă şi ieşirea din oraş. Judecând astfel după context, cred că cel care a executat firma luminoasă de deasupra stabilimentului a avut şi el o urgenţă şi a ieşit urgent din cadru, nu înainte de a mânări la repezeală colăcelul de neon menit să dea impresia de Vegas în pampasul crizei. Mai mult ca sigur, în lipsă de lichidităţi, proaspătul patron de sală de “păcănele” l-a plătit pe expertul în firme luminoase cu lichide preţioase, la pet de jumate pentru deschiderea lucrărilor şi de 2 l pentru recepţia finală. Aşa încât norocosul Michelangelo de capele 666 abia a apucat să-şi pună la adăpost câştigul de privirile trecătorilor prin zonă că subit a constatat, ieşind uşurat din vreun gang, că abia îl mai ţin baierile de-atâta muncă şi a tras puţin pe dreapta să-şi… tragă sufletul parfumat de-atâta inspiraţie. Dacă vă uitaţi puţin, chiar în dreapta jos, îl puteţi zări pe meşterul însuşi, în plin proces de elaborare a noilor sale idei publicitare sforăitoare.
Gica şi Maricica, de la ţoale la înţoliţi
Revenind la Naşul de Micro 19, sînt absolut convins că el nici n’a remarcat abrambureala de pe firma lui, doar RO-YALE purta mereu la gât legată cu sfoară cnd tac’su era dus la halbere şi cognac canoe cu prietenii iar mă-sa presta ore suplimentare la “service”, cu şeful aşezat ierarhic deasupra ei. La cel de-al doilea cuvânt i s’o fi părut proaspătului apropritar de Vegas la periferia Balcanilor ceva suspect, dar aţi văzut voi vreun Nelu “Jmecheru parcării” căruia să nu-i placă să-şi scrie şi pe număr cât e el de YON la muşchiu inteligenţei? Parcă-l şi văd cum a venit el luminat la neuron de îndemnul matrozului la curve şi prafuri, cum le ia la palme peste posterior pe Gica şi Maricica de parcă ar fi fost ora închiderii şi vroia să le verifice la “sertare”, să le “facă casa”, şi le aruncă superior din colţul ţigării Kent 8 luate la bucată pe ascuns de la buticul din colţ: “Gata, panaramelor, s’a terminat cu ţoalele şi galoşii, facem cazinău, aţi auzit ce-a spus Basescu?” “Vai, şefu, noi nu ne uităm la teveu în timpul programului. Ne daţi afară? Să ştiţi că noi nu v-am turnat că ne plătiţi la negru… da’ aia de la butic s’a enervat că tot luaţi pe datorie şi nu mai achitaţi…” “Ho, tutelor, că nu vă dau afară. Treceţi la fustă scurtă şi sutiene cu vedere la buric. Vă fac animatoare, crupiere, ce nici n’aţi visat voi când vindeaţi flori şi cartofi la’ntorsul troleului şi mi-am făcut eu milă de voi să vă fac doamne la tejghea şi cu râşniţă de marcat, să mai citiţi şi voi câte ceva cât staţi degeaba…”
Şi lipind în graba mare nişte cartoane colorate pe umeraşul rotativ, transformat în ruletă pe rulmenţi de Dacie, potrivind postavuri verde-ros-pătat-zdrenţuite pe două mese unite de la birtul din colţ, cumpărând în graba mare un set de cărţi cu dame dezbrăcate şi unul cu figuri decolorate, chinezeşti, cu jokeri lipsă sau în plus, iată-l pe Neluţu, “copil sărac al soartei noastre crude”, ratatul din Păstârcani, fericit la gândul îmbogăţirii în capitalismul bananier de Câmpia Română, cu palmieri importaţi gata uscaţi în ghivece şi mateloţi în fruntea ţării, sarcozieni pentru popor şi berlusconici când ies în lume… sau invers, după cum schimbă vodca.
Adevărul e că, la ce ţară avem, la ce altceva să ne mai aşteptăm decât la curve beţive şi fără chef, prafuri contrafăcute cu praf de strănutat şi “casioane” cu “royale”? Unde viaţă bună nu e, nici căile pierzaniei nu duc unde ar trebui.